Cafeneaua din Zona de Agrement Tătărași va fi deschisă, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a precizat că imediat după ce trec cele cinci zile în care, conform legii, se pot depune contestații, va fi semnat contractul cu firma care a câștigat licitația și, prin urmare se va deschide Cafeneaua.
„Pe 4 aprilie a avu loc o nouă licitație privind Cafeneaua situată în Zona de Agrement Tătărași. Potrivit primarului Ion Lungu au fost depuse 4 oferte, iar cea câștigătoare este Greco Real Estade, cu o ofertă de 21,5 lei pe metru pătrat. Urmează imediat să încheiem contractul, după ce trece perioada de contestație”, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Conform caietului de sarcini, în incinta Cafenelei nu se vor comercializa băuturi alcoolice, ci doar răcoritoare, cafea, înghețată și alte produse alimentare, în așa fel încât cei care merg la Zona de Agrement să aibă de unde să-și cumpere o cafea sau o apă.
„În cel mult o săptămână se va deschide această cafenea”, a conchis Ion Lungu.
Lasa un raspuns