Inspectoratul de Poliție Județean Suceava în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava și-au propus în cadrul proiectului ” EDUCAȚIE PENTRU SIGURANȚĂ ÎN ERA DIGITALĂ” o informare corectă şi cât mai completă a tinerilor din centrele de plasament asupra capcanelor din sfera online, a riscurilor și vulnerabilităților la care sunt expuși tinerii în mediul online și asupra mecanismelor de prevenție.
Seria activităților educativ – preventive a continuat în Centrul de Plasament SPERANȚA din Suceava în data de 4 Aprilie 2019. La acțiunea de informare susținută de subcomisar Ileana Iacob, au participat în jur de 30 de copii și tineri atât din centrul Speranța cât și din centrele Colț Alb și Micul Prinț din Suceava.
Studiile care măsoară traficul de internet în România arată că internetul s-a transformat dintr-un canal media într-o utilitate. Românii petrec în medie 5 ore zilnic online și o mare parte din activitățile din viața de zi cu zi se mută aici: cumpărături online, accesarea știrilor, verificarea corespondenței, plata facturilor, socializare. Deși creșterea utilizării noilor tehnologii este bună, această tendință oferă oportunități din ce în ce mai mari pentru infractori. Aria infracțiunilor comise pe internet este într-o continuă schimbare și perfecționare, și cuprinde domenii de la cele mai grave precum frauda, abuzul copiilor și pornografie infantilă, până la infracțiuni precum hărțuire, furt de identitate, violarea corespondenței. Acestea din urmă, fără a afecta în mod direct integritatea corporală a victimei, produc un puternic disconfort la nivel emoțional și social, afectează calitatea vieții și sentimentul de siguranță al celor care le cad victime.
Un studiu realizat in anul 2018 de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în rândul populației școlare la nivel național a arătat că vârsta medie la care copiii din România au început să utilizeze internetul este de 8 ani. Pentru cei mai mulți (peste 76,8%), inițierea în mediul online a avut loc în intervalul de vârstă 5-10 ani.
72,4% dintre elevii români accesează internetul zilnic, iar alți 17,5% accesează internetul de câteva ori pe săptămână.
Asociind numărul de prieteni cu victimizarea online pe rețelele de socializare, se constată că un număr mai mare de prieteni se asociază cu un grad de victimizare repetat mai ridicat. Cei care au peste 1000 de prieteni au fost cei care au fost puși de mai multe ori în fața unor situații neplăcute: au fost amenințați de mai multe ori, le-a fost accesat mailul fără aprobarea lor de mai multe ori, au fost victime de mai multe ori ale unor pagini web create special pentru a fi ironizați.
Socializarea online și postarea de informații cu caracter personal pe rețelele de socializare atrag după sine și riscul de a permite accesul la informații private unor persoane rău intenționate. Există un procent mare de persoane care permit accesul la postările lor tuturor celor interesați sau unor persoane pe care personal nu le cunosc.
În acest context, acțiunile din cadrul acestui proiect vor continua în toate centrele de plasament și casele de tip familial din cadrul DGASPC Suceava.
Lasa un raspuns