Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan cere autorităţilor să permită preoţilor să ofere credincioşilor lumină de Paşte, explicând că aşa cum un curier livrează alimente la domiciliu şi un preot sau voluntar pot oferi pâine sfinţită sau lumină.
Înaltul prelat le cere autorităţilor să permită ca oamenii să primească “măcar o mică mângâiere“, respectiv o pâine sfinţită şi o lumânare aprinsă, respectându-se cu stricteţe măsurile de siguranţă, scrie News.ro.
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Este o situaţie grea pentru Ţară şi pentru Biserică. Am înţeles, încă de la început, să sprijinim eforturile care se fac în lupta cu această epidemie. Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare şi, aşa cum se cuvine, cu rugăciune, post şi pocăinţă. Ne-am alăturat apelurilor autorităţilor şi am îndemnat credincioşii să respecte cu maximă stricteţe regulile stabilite pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. Ne-a durut atunci când credincioşii nu au avut posibilitatea să participe la slujbe măcar într-un număr limitat, în aer liber, respectând distanţarea socială. E greu, foarte greu, de asemenea, de purtat pentru arhierei şi preoţi faptul că mulţi credincioşi nu au mai putut să se spovedească sau să se împărtăşească în acest post“.
Înaltul prelat precizează că „acum când când se apropie Sfintele Paşti, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, cerem să se permită a oferi creştinilor măcar o mică mângâiere: o pâine sfinţită şi o lumânare aprinsă, în condiţii de respectare cu stricteţe a măsurilor luate în aceste vremuri de epidemie“.
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Este bine că autorităţile au încredere în administratorii pieţelor şi în patronii de magazine alimentare sau de farmacii, dar credem că şi Biserica se poate organiza eficient, cu simţ de răspundere. A dovedit-o chiar în această perioadă, asigurând prin voluntari distribuirea de pachete şi ajutoare celor aflaţi în nevoie. Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, obiecte sau alimente, la fel credem că şi un preot sau un voluntar, respectând regulile de distanţare, pot oferi o pâine sfinţită ambalată şi pot aprinde lumânarea celui din faţa lor. Cum o persoană poate merge la lucru, la piaţă sau la farmacie de mai multe ori pe săptămână, aceeaşi persoană ar putea veni de Paşti, pentru un minut, în faţa Bisericii sale sau la cimitir, pentru a aprinde o lumânare. E greu de înţeles de ce acest lucru n-ar fi posibil“.
Sursa: Observator
Lasa un raspuns