Irina Loghin, îndrăgita cântăreață de muzică populară, a reacționat, după ce au apărut imagini cu ea în scaunul cu rotile, imagini devenite virale pe internet. Interpreta de muzică populară trage un semnal de alarmă și mărturisește îngrijorată că este victima unei escrocherii online. Artista speră ca eforturile ei și ale autorităților competente să pună capt acestei escrocherii și să protejeze atât imaginea sa publică, cât și pe cei care pot cădea victime unor astfel de scheme. Recunoaște însă că, până în prezent, eforturile ei au rămas fără efecte, frauda de pe online existând în continuare.

Irina Loghin, una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară din România, trece printr-un moment dificil, după ce a fost implicată, fără voia sa, într-o escrocherie online. Vorbim despre o fotografie ireală, în care artista apare în scaun cu rotile și promovează un medicament.

Irina Loghin a declarat că imaginea respectivă este falsă, fiind generată cu ajutorul inteligenței artificiale, și face parte dintr-o campanie de publicitate înșelătoarel, pentru un medicament fără eficiență dovedită și care poate fi toxic pentru eventuații pacienți.

„Am o vârstă înaintată, dar în scaun cu rotile nu am mers niciodată și sper să mă ajute Dumnezeu să nu ajung așa. E a cincea oară când cer ajutor. Chiar nu poate nimeni să depisteze asemenea lucruri? Primesc sute de telefoane de la persoane care au cumpărat acest medicament și mă batjocoresc: ați spus că este așa și pe dincolo, ia uitați, am luat și nu a avut niciun efect”, a declarat interpreta pentru România TV.

Irina Loghin a precizat că, ținând cont de contextul deloc de neglijat, a cerut și ajutorul autorităților, colaborând cu foști ofițeri de poliție pentru a identifica sursa acestei escrocherii. În ciuda eforturilor făcute de artistă, frauda persisistă.

„Chiar nu ia nimeni măsuri? Oameni buni, nu mai cumpărați asemenea medicamente, că sunt toxice. Am cerut ajutorul persoanelor care au lucrat în Poliție ca să-i depisteze. Mi-au zis că se poate, dar nu se vrea”, a spus Irina Loghin, vizibil afectată de situație, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.