Potrivit unui studiu Greenpeace, la nivelul anului 2017, la nivel național, au fost identificate 12.487 de cazuri de tăieri ilegale la nivel național, ceea ce reprezintă o medie de 34 de cazuri/zi, în creștere cu 32% față de anul anterior.

Cele mai multe cazuri de tăieri ilegale au fost identificate, ca și în anul anterior, în județele: Mureș – 1.511 de cazuri, Brașov – 762 de cazuri, Olt – 730 de cazuri și Suceava – 687 de cazuri, iar cele mai puține au fost înregistrate în județele Ialomița și Ilfov – câte 22 de cazuri în fiecare județ, respectiv Brăila – 14 cazuri.
De asemenea, Suceava se află pe locul 4 și în topul județelor după valoarea sancțiunilor, în anul 2017. Astfel, la nivel național au fost aplicate sancțiuni în valoare de 42.289.200 lei, cu 27,99% mai mult decât în anul anterior. Cea mai mare valoare totală a sancțiunilor a fost înregistrată în județele Mureș – 3.282.800 lei, Olt – 3.185.800 lei, Argeș – 2.658.500 lei și Suceava – 2.424.000 lei lei.
În ceea ce privește numărul de cauze soluționate prin trimitere în judecată, în 2017, cele mai multe au fost înregistrate în județele: Suceava – 50, Bistrița-Năsăud – 44 și Bacău – 41. Județele care înregistrează un procent mult mai mare de cauze soluționate prin trimitere în judecată decât media la nivel național sunt Bistrița-Năsăud – 33,59%, Arad – 31,58% și Cluj – 25,71%, față de media la nivel național, de 11,07%.

Suceava se află pe locul I la numărul de transporturi de material lemnos sesizate la 112 și neînregistrate în sistemul SUMAL, în anul 2017.

Din totalul apelurilor efectuate la numărul de urgență 112 pentru a verifica transporturi de material lemnos, 2.425 de transporturi, respectiv 23,55% nu erau înregistrare în baza de date a sistemului de prevenire a tăierilor ilegale (SUMAL), conform prevederilor legale, în ușoară creștere față de anul anterior. Cele mai multe cazuri confirmate ca fiind neînregistrate în sistem au fost, la fel ca în anul 2016, din județele: Suceava (165), Hunedoara (160) și Brașov (159), respectiv circa 7% pentru fiecare județ, din totalul cazurilor semnalate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.