Înalta Curte dezbate azi cererea preşedintelui Iohannis de strămutare a procesului privind contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei prin care familia şefului statului a pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, potrivit B1 TV.

 Între timp, deşi decizia prin care familia Iohannis a pierdut casa este definitivă şi irevocabilă, preşedintele încă mai încasează chirie de la banca al cărei sediu se află în casa respectivă, scrie b1.ro.

Statul român întârzie să își reclame dreptul de proprietate asupra casei pe care Klaus Iohannis a pierdut-o, prin hotărâre irevocabilă, în urmă cu trei luni. Astfel, potrivit celor de la Rise Project, şeful statului încasează încă bani din chirie pentru imobilul pierdut.

Potrivit contractului încheiat în 2006 între Iohannis și banca ce are sediul în imobilul respectiv, chiria anuală pe care unitatea bancară trebuie să o plătească proprietarului este de 60.000 de euro. Cu alte cuvinte, între 12 noiembrie 2015, ziua în care Iohannis a pierdut casa și 16 februarie 2016, banca i-a putut plăti preşedintelui în jur de 20.000 de euro.

Iar familia preşedintelui nu vrea să renunţe la aceşti bani. Klaus Iohannis a cerut strămutarea procesului privind contestația împotriva deciziei prin care a pierdut imobilul.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.