Secția pentru procurori a CSM a decis să respingă acțiunea disciplinară față de Laura Codruța Kovesi.
Acțiunea a fost formulată de Inspecția Judiciară față de fosta șefă a DNA, acuzată că nu a respectat confidenţialitatea lucrărilor şi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din discuţii ce vizau dosarul familiei Cosma, au precizat surse din CSM, notează Mediafax.
Procurorii din CSM au respins acțiunea disciplinară astăzi. Decizia poate fi atacată, în 15 zile, la completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Probe în dosar, într-un comunicat al DNA
Kovesi a fost cercetată pentru că nu ar fi respectat confidenţialitatea lucrărilor şi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din discuţii ce vizau dosarul familiei Cosma, acestea fiind probe în respectiva cauză.
Este vorba despre comunicatul de presă pe care DNA l-a transmis presei, în luna februarie 2018, pentru a răspunde acuzaţiilor lansate de Vlad Cosma la Antena 3, când acesta a prezentat înregistrări cu discuţia cu fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea.
Pentru a clarifica situaţia, DNA a prezentat transcrierile discuţiilor cu apropiaţi ai familiei Cosma (o persoană din anturajul lui Mircea Cosma şi un ofiţer de poliţie de la ST Ploieşti – 09.02.2018).
Lasa un raspuns