Romică Floriștean este primar la primul mandat în comuna Valea Moldovei, una dintre cele mai complexe localități din punct de vedere al locuitorilor, iar asta îi aduce și o provocare serioasă: să recupereze anii în care lucrurile au trenat și să dovedească că se poate și altfel.

Misiune grea, dar care nu-l sperie pe actualul primar, un om ce „cu greul este învățat, iar de bine nu se teme”, care tratează cu naturalețe toate problemele ce apar.

O plimbare cu primarul în satul romilor- Mironu te poate trece prin multe stări pe care le împrumuți de la cei de aici: unii îi mulțumesc primarului, alții îl îmbrățișează, alții îi cer investiții, alții îl asigură că este iubit de comunitatea lor, alții glumesc cu el, alții îi cer să-i mai ajute doar o dată,  acest carusel al emoțiilor oferindu-i edilului o nouă doză de energie, cât să nu își spună că îi era mai bine înainte când nu avea responsabilitatea atâtor oameni pe umeri.

De curând, la Mironu s-a asfaltat o porțiune de drum ce arăta ca după bombardament, investiție la care nu mai sperau nici cei mai optimiști cetățeni.

„Este cel mai important drum din satul Mironu, ce a fost asfaltat cu bani de la bugetul local. Depunem eforturi pentru a gestiona cât mai eficient bugetul comunei, se văd unele schimbări în bine, însă mai avem de lucru. Nu se pot muta munții peste noapte, dar, în schimb, se poate să încercăm să punem cetățeanul pe primul loc”, ne-a declarant primarul Floriștean.

De asemenea, și în zona „Gavril Bondaric”, unde acum se lucrează la canalizare, se vor asfalta 1,5 km de drum, tot cu bani de la bugetul local, până în toamnă această porțiune urmând să arate ca într-o localitate modernă și civilizată.

Și pentru că infrastructura rămâne principalul domeniu care necesită intervenții urgente, edilul a depus și pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”  un proiect de extindere al rețelei de apă și canal, precum și un proiect ce prevede modernizarea unor porțiuni de drum.

Dacă aceste proiecte vor primi finanțare se va face încă un salt important spre ceea se numește evoluția comunei Valea Moldovei.

„Intenționăm să construim și o grădiniță și un dispensar pe fonduri europene, dacă vor exista oportunități de finanțare. Proiecte avem, planuri există, pentru că trebuie să ne aliniem și noi în rândul celorlalte localități”, a mai spus Romică Floriștean.

În cei doi ani de mandat, primarul a reușit să îmbunătățească gospodărirea comunei: la Căminul Cultural s-a mai construit un spațiu dotat cu ce era necesar pentru organizarea unui eveniment reușit, la Biserică se construiește un prăznicar mare, mașina de pompieri nu mai stă sub cerul liber, iar utilajele din parcul auto sunt întrebuințate exact pentru ce au fost achiziționate.

Primarul are însă și un proiect de suflet depus la Ministerul Dezvoltării pentru care este conștient că are nevoie de sprijin de la București ca să devină realitate. Este vorba despre 10 locuințe sociale, ce ar putea fi destinate celor care chiar nu au un acoperiș deasupra capului.

„La Valea Moldovei avem astfel de oameni, din păcate. Nu este o poveste, este o necesitate și sper să înțeleagă asta și cei care au puterea de a decide soarta acestui proiect, soarta acestor oameni”, a conchis Romică Floriștean.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.