O femeie a fost surprinsă în timp ce făcea plajă și citea o carte pe un mormânt, într-un cimitir din Alba Iulia.

În fotografia publicată de Alba 24 se poate vedea cum femeia și-a întins pătura chiar pe piatra unui mormânt și citea liniștită la soare, în lenjerie intimă și cu un prosop pe cap.

„Așa se stă ziua la prânz în cimitir, la plajă. În zona Ampoi III, la cimitirul Chip”, a transmis cititoarea Alba 24 care a făcut fotografia.

Publicația citată a verificat locația indicată și a ajuns la concluzia că poza a fost realizată cu adevărat în cimitirul Chip. În mormântul pe care piatra căruia femeia citea și făcea plajă sunt îngropate două persoane și a fost construit acum 13 ani.

 

 

sursa: www.stirileprotv.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.