„Un cântec istoric mi-aduce aminte,
Că frații în veci vor fi frați,
Un cântec de luptă, bătrân ca Unirea,
Voi compatrioți ascultați,
Un cântec de luptă, bătrân ca Unirea,
Voi compatrioți ascultați….”
O voce micuță, de nici măcar 5 ani, intonează acest cântec mare. Mă aflu în autobuzul numărul 2 ce merge spre Centru, încercând să ajung la timp pentru festivitățile ce au loc în fața palatului Administrativ din Suceava cu ocazia Zilei Naționale a României. În fața mea, doi copilași, un băiețel și o fetiță fac ultimele pregătiri pentru această zi. Băiețelul este îmbrăcat tradițional, ca un românaș autentic, fetița poartă în piept, peste rochița nouă, o cocardă cu tricolorul. Băiețelul repetă cântecul, iar fetița îl corectează. Ea e mult mai mare. Are 6 ani și este deja în clasa 0, dar știe cântecelul de anul trecut, când era mică. Mama lor îi mănâncă din ochi de dragi și încearcă să-i încurajeze. Nu trebuie să aibă emoții. Doar Doamna le-a zis în repetate rânduri că fac bine. În ochii lor văd viitorul României. Este senin, frumos, fericit, sănătos. În ochii celorlalți oameni din autobuz, privesc prezentul: apăsat de griji, cu mult prea puțină demnitate, fără perspective, cu durerea unei vieți semi-ratate. Poate dacă făceau alte alegeri când erau tineri, poate dacă aveau pe cineva care să-i îndrume corect, poate dacă s-ar fi născut în altă țară. Mulți dintre ei nici nu știu ce se sărbătorește azi. Se bucură doar că au o zi liberă în care au timp să-și mai rezolve din probleme, să mai plătească niște facturi, eventual să mai prindă o porție cu fasole și un rachiu fiert dacă mai ajung prin centru. Asta le-ar face ziua mai frumoasă. Ar simți și ei că e sărbătoare. Copiii continuă să cânte. Toate privirile din autobuz sunt îndreptate către ei. Unii zâmbesc nostalgic, alții au lacrimi în ochi. Câte vise aveau cu țara asta când erau mici! Comunismul i-a învățat că au o țară frumoasă, îmbelșugată, puternică, demnă… A venit capitalismul și i-a lămurit că nu-i așa. Cântecul copiilor nu s-a terminat. „Ardealul, Banatul, Crișana ne cheamă/ Nădejdea e numai la noi…” Fața băiețelului devine încruntată, fetița devine serioasă. Da! Nădejdea e numai la ei. Simt asta, deși nimeni nu le spune nimic. Vor fi mai responsabili ca părinții lor, vor fi mai înțelepți, vor fi mai harnici, vor fi mai buni. România lor va fi una a tuturor posibilităților, unde fiecare român va munci pentru binele său, al familiei și al țării. Da! România lor va fi una a locurilor de munca. Da! România lor va fi una prosperă. Da! România lor va fi una a românilor. Da! România lor va fi cea mai frumoasă țară din lume…Cântecul lor continuă „Sărută-ți copile, părinții și frații…”…și a trebuit să cobor. Ei mergeau mai departe cu România lor, eu am coborât în altă stație, în România mea.
E joi, 1 Decembrie. În centru Sucevei urmează să înceapă festivitățile pentru Ziua Națională a României. În jur de 5.000 de suceveni au venit să vadă parada. Autoritățile se mint crezând că au venit să le audă discursurile. Se înșeală amarnic. Oamenii au venit pentru slujbă, pentru armată, pentru pomenirea eroilor. Armata se află de ani de zile în topul încrederii acestui popor, la fel și biserica iar eroii neamului fac parte din sufletul țării și nu ai cum să nu-i pomenești. Amintirea jertfei lor este poate singurul lucru care mai ține țara asta unită. Politicienii ar putea la fel de bine să lipsească de la această zi. România nu este a lor! Sigur nu e. Dacă era a lor, aveau grijă de ea, o gospodăreau cum trebuie, erau responsabili. Acum ne vor aplauzele, vor admirația noastră pentru înșirarea câtorva cuvinte goale în care nu cred. Niciun discurs n-a fost aplaudat de public. S-au aplaudat ei, între ei. Mai multe aplauze au primit câinii aduși la defilare de către jandarmi. Asta pentru că ei chiar ar face ceva pentru România dacă li s-ar cere.
Prefectul Constantin Harasim a subliniat că „Ziua de 1 decembrie reprezintă sărbătoarea de suflet a noastră, a tuturor românilor, un simbol al împlinirii dorințelor de libertate, de unitate a poporului român. În această zi trebuie să privim cu încredere unii către alții, să devenim un popor unit, puternic și responsabil”.
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur a ținut să menționeze „că s-a vorbit foarte puțin despre unirea Bucovinei cu țara la nivel național. 28 noiembrie 1918 era ziua în care una din provinciile românești se unea cu țara. Practic noi, bucovinenii, înaintașii noștri, au dat semnalul Marii Uniri. Trebuie să fim mândri de asta, pentru că alături de Basarabia, în martie 1918, venea Bucovina la patria mamă, după care Ardealul, Banatul, Crișana și Maramureșul se uneau pe 1 decembrie. Astăzi sărbătorim Ziua României și eu cred că în această zi trebuie să ne gândim mai mult ca oricând la unitate. Și nu trebuie să fie doar o lozincă de Ziua Națională, ci trebuie să avem unitate și mâine, să facem mai mult pentru această țară. De 27 de ani am câștigat libertatea și democrația. De 10 ani suntem membri ai Uniunii Europene. Cred că avem obligația, mai ales noi, cei care am primit un vot al populației, să facem mai mult pentru dumneavoastră, și în aceste momente trebuie să ne gândim la toți românii. Să nu uităm că «unire» nu înseamnă să fim uniți doar de 1 decembrie”.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, ne-a amintit că „Avem obligația să îi cinstim pe cei care s-au jertfit pentru întregirea neamului românesc. Avem obligația să îi cinstim pe cei care au crezut în acest mare ideal numit «unire». Evenimentul de la 1 decembrie 1918 a fost cel mai important moment al nației române dintotdeauna. Ne apropiem de sărbătorirea centenarului României: 1918 -2018, atunci când românii din Bucovina, din Basarabia, din Transilvania, din Regatul României s-au unit într-o singură națiune, într-un singur stat. Trebuie să pregătim România pentru viitorul secol, trebuie să facem față noilor provocări, trebuie să fim vrednici de ele. Ne dorim să avem o Românie unită, o Românie prosperă, o Românie puternică. Ca primar al municipiului Suceava, voi face tot ce este posibil ca acest ideal să se împlinească, în așa fel încât să avem un oraș prosper, într-o Românie prosperă.”
Nimeni din public nu s-a catadicsit să aplaude pe nici unul dintre distinșii vorbitori. Nu din lipsă de respect, ci pentru că nu îi mai putem crede și pentru ne-am săturat de discursurile celor care de ani de zile conduc într-un fel sau altul destinele acestei țări, a acestui județ, fără a avea rezultatele promise în campania electorală. Parcă ar fi vorbit cu morții și drept să zic așa ne și tratează, resuscitându-ne doar în perioada campaniilor electorale. Doar că noi suntem mai vii decât cred ei și vor simți pe pielea lor acest lucru curând.
Oamenii din public au trăit semnificația acestei zile, rezonând cu gândurile lor, nicidecum cu gândurile politicienilor.
Moș Vasile este veteran de război. A fost sublocotenent pe front, în al Doilea Război Mondial. Cu mâna lui a ucis peste 100 de oameni iar la ordinul lui au murit alte câteva mii. Se teme să moară pentru că nu știe ce le va spune celor care au murit din ordinul sau de mâna sa, când se va întâlni cu ei pe lumea cealaltă. Are lacrimi în ochi când se intonează imnul, iar la depunerea coroanelor plânge de-a dreptul. Generația lor a luptat pentru ca România să rămână întreagă. Cu tot sufletul au luptat pentru asta! Cu sângele lor au salvat ce s-a putut salva. Visau că în țara asta își vor crește copiii, dar n-a fost să fie așa. Fata lui e în Canada, un băiat e în Spania, iar celălalt a murit într-un accident de mașină. S-a urcat beat la volan după ce fusese diponibilizat de la fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului. Făcea parte din cei peste 60.000 de mii de muncitori suceveni care au rămas fără locuri de muncă după 90. În fața lui mă înclin: La mulți ani, România!
Tanti Mirela are 62 de ani. De 12 ani nu mai lucrează. Azi a ieșit cu nepoții la defilare. Bineînțeles că părinții copiilor sunt plecați în Italia. Ajung abia de sărbători. Până atunci, ea este și mamă, și tată și bunică pentru cei 2 nepoți. Soțul ei a plecat la începutul anilor 90 în Israel și nu s-a mai întors. E drept că-i trimite bani chiar și-acum, când nu mai sunt căsătoriți. Când erau tineri s-au iubit mult și credeau în viitorul lor în aici, în România. Și-au luat și apartament… Credeau în țara asta. Dar pe tanti Mirela nu țara a dezamăgit-o: cei care vorbesc la microfoane în această zi au făcut-o. Din cauza lor inima ei este împărțită pe toate coclaurile lumii. În fața ei mă înclin: La mulți ani, România!
Gabriel are 20 ani. Stă singur în apartamentul tatălui său. Ca să se întrețină, merge de două ori pe an în agricultură, în Germania. Părinții lui sunt divorțați. Ține legătura cu amândoi. Mama stă în Italia, tatăl este plecat în Anglia. Îi iubește și îi respectă. Ei i-au oferit ce au putut. Vede și el cât e de greu. Nu se gândește să-și întemeieze o familie tocmai din cauza situației economice a țării. El vrea să-și crească copiii aici, în Suceava, oferindu-le tot ce poate mai bun. Muncește ca să strângă bani pentru o locuință la țară și pentru a cumpăra ceva pământ. Vrea să facă o fermă, să se hrănească și să se întrețină cu produse din pământul României. Știe sigur că el, împreună cu alți tineri de vârsta lui va schimba destinul acestei țări. În fața lui mă înclin: La mulți ani România!
Nenea Dumitru e beat. Beat clampă, nu oricum. A descoperit înaintea mea țuica fiartă și a încercat mai multe pahare. Zice că-i bună. Râde. E îmbrăcat cu niște haine vechi, destul de curate. Fața numai îl trădează că e om al străzii. Nu vrea să-mi zică nici câți ani are, nici cu ce se ocupă… Dar el iubește România! Din tot sufletul lui o iubește! Pentru că numai aici a putut să devină ce a devenit. În fața lui lăcrimez și mă înclin: La mulți ani România!
Lasa un raspuns