Primăria Municipiului Fălticeni, în colaborare cu Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, vă invită în zilele de 16 şi 19 iulie 2016, începând cu orele 17:00, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, să participaţi la o serie de activităţi culturale incluse în Zilele Municipiului Fălticeni.

Sâmbătă, 16 iulie 2016, de la orele 17:00, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” în cadrul evenimentului „Sub semnul Lovineștilor”, va avea loc o triplă lansare de carte: – „Însemnări la apusul soarelui”, autor dr. Roxana Cristian,

– „Strigături şi chiuituri fălticenene”- autor prof. Vasile Gh. Popa,

– „Emigranţii”,  volum scris de dr. Vasile V. Popa.

Aceste publicaţii vor fi prezentate de: prof. Eleonora Bulboacă, prof. Grădinaru Mihaela, prof. Nicolae Cârlan şi prof. Ioan Țicalo. În încheiere, participanţii la eveniment vor fi încântaţi de un micro-recital la flaut şi pian susţinut de: prof. univ. Nicolae Maxim alături de pianistul Laur Hreniuc

Marţi, 19 iulie 2016, tot de la orele 17:00, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” va fi lansat Albumul de artă: „Irimescu, demiurg de tăceri”, autor- criticul de artă, prof. Gheorghe A.M.Ciobanu, despre care ne va vorbi scriitorul Grigore Ilisei. Către final, invitaƫii la eveniment se vor bucura de recitalul la flaut susţinut de prof. univ. Nicolae Maxim, prim solist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, secondat de pianistul Laur Hreniuc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.