Deputata PSD de Suceava Larisa Blanari, care este și candidat pentru un nou mandat de parlamentar la alegerile din 1 decembrie, a salutat implicarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ceea ce privește actul medical din regiunea Moldovei.
Prezentă la Palatul Culturii din Iași la conferința ”Moldova – Regiune Prioritară pentru Investiții în Sănătate”, Larisa Blanari apreciază faptul că în Programul de guvernare al PSD 2025-2028 sunt prevăzute investiții majore în infrastructura medicală din zona noastră.
„Impactul acestor investiții în domeniul sănătății, de la asistența medicală primară (medici de familie) și ambulatoriu (policlinici), până la serviciile spitalicești, se va vedea în următorii ani.
Esențial este ca toți cetățenii să aibă acces echitabil la servicii medicale în mod echilibrat și să avem cadre medicale suficiente pentru a răspunde tuturor nevoilor. Aceasta din urmă este una dintre cele mai mari probleme ale sistemului medical din România.
Noul spital regional care se va construi în zona Moldovei va oferi servicii medicale de urgență, servicii de oncologie, de chirurgie cardiovasculară, de neurochirurgie, de pneumologie și, nu în ultimul rând, de pediatrie.
Reabilitarea rețelei de spitale județene, municipale și orășenești din întreaga regiune, precum și finanțările asigurate pentru ambulatoriile de specialitate vor recupera, în această perioadă, decalajele acumulate în ultimii zeci de ani”, a precizat deputata PSD Larisa Blanari.
Potrivit parlamentarului sucevean, investițiile strategice și reformele aflate în desfășurare vor consolida sistemul de sănătate în regiunea Moldovei și vor permite accesul unui număr mai mare de oameni la servicii medicale de calitate.
La conferința de la Iași au participat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, care este și ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, dar și alte persoane importante din domeniul medical.
„Am discutat și cu domnul ministru Rafila și m-a asigurat de tot sprijinul domniei sale și al ministerului pe care îl conduce pentru sistemul medical din județul Suceava.
Trebuie să dezvoltăm cât mai multe centre medicale în mediul rural și în orașele mici și să aducem personal medical prin oferirea unor pachete de instalare și retenție pentru medici, farmaciști și asistenți medicali. Astfel vom reuși să asigurăm accesul rapid al pacienților la servicii de asistență medicală primară, telemedicină, stomatologie și farmacie comunitară.
Nu în ultimul rând, trebuie să venim și mai mult în sprijinul medicilor de familie, prin proiecte de renovare/dotare a cabinetelor. Știu că și acest obiectiv este prins în programul de guvernare al PSD pentru următorii patru ani.
Aceste măsuri, alături de modernizarea întregului sistem medical din zona Moldovei, sunt nu doar necesare, ci și urgente. Sănătatea trebuie să fie o prioritate reală. Să găsim resurse și să ne asigurăm că fiecare sucevean, indiferent unde locuiește, are medicul de familie aproape, o farmacie în zonă și un centru medical. Astfel, vom degreva și Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic de la Suceava”, a concluzionat deputata PSD Larisa Blanari.
CMF 11240017
Lasa un raspuns