Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Primăria și Consiliul Local Sadova și Căminul Cultural „Zorile” Sadova organizează, în perioada 7-8 septembrie 2019, a VI-a ediție a Zilelor Comunei Sadova.

Programul manifestărilor debutează sâmbătă, 7 septembrie, începând cu ora 13:00, când va fi dat startul Festivalului concurs interjudețean de interpretare a cântecului popular „Maria Surpat – Mina Pâslaru”, ediția a VI-a. Festivalul își propune descoperirea și promovarea tinerelor talente, promovarea și valorificarea folclorului muzical specific zonelor reprezentate de concurenți și promovarea stilului interpretativ al concurentului.
Duminică, 8 septembrie 2019, începând cu orele 13:00, autoritățile locale îi vor premia pe cei care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Evenimentul va continua cu un spectacol folcloric susținut de nume mari din folclor. Printre artiștii care vor urca pe scena de la Sadova se numără Lavinia Goste & Marius Zorilă, Ana Ilca Mureșan, Călin Brăteanu și Taraful Obcina.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.