Un hățiș de Articole, paragrafe, litere și alineate destinate să alieneze spiritul legii în favoarea literei ei și, de parcă asta n-ar fi de ajuns, mai există și procedurile, adică sanscrita veche destinată avocaților și judecătorilor. Sigur, câtă vreme NU FACI NIMIC nu ai cum greși, dar în secunda în care ai trecut cumva de litera legii, intri într-un hățiș de lucruri și idei necunoscute în care te pierzi instantaneu.
Să luăm cazul despre care v-am vorbit în primele 3 articole. Valerian Cubleșan a greșit pentru că din postura de cotizant la sistemul național de asigurări a trecut în aceea de bolnav. Din acest moment el a încetat să fie OM și a devenit caz social, ocazie cu care și-a pierdut dreptul de a trăi altfel decât stabilește o lege șchioapă. Legea 263 uită cumva că dreptul la pensie de boală este garantat tuturor celor care au contribuit la sistemul de asigurări, fiind o formă de ajutor și nu un drept acordat din mărinimia funcționarilor sau legiferatorilor. Pensia de boală, indiferent de grad este o recunoaștere tacită a faptului că asiguratul nu mai este în stare să presteze serviciul normal de 40 de ore pe săptămână și cu asta s-a terminat. Se calculează un venit în baza contribuțiilor anterioare îmbolnăvirii și se virează bolnavului până când ajunge la pensia de limită de vârstă sau la deces.
Aceasta ar fi o procedură normală, din păcate inexistentă la noi. La noi pe lângă boala respectivă ți se mai iau și alte drepturi, la activitate cerebrală, la existență personală, la lupta împotriva bolii. În tentativa de a exclude, oare de ce, posibilitatea fraudării sistemului de pensii, înțelepții legiferatori au omis să bage de seamă că, dacă este imposibil să prevezi toate situațiile, este cu atât mai puțin posibil să judeci unitar toate cazurile. Cel mai urât lucru apare însă în momentul în care acest sistem șchiop spoliază de latura lor umană pe aceia pe care viața i-a scos deja din rândul oamenilor sănătoși. Uitați sunt anii în care sistemul s-a hrănit ca un păduche din banii albi pe care ți-i strângeai pentru zile negre, azi nu mai ești om, ai devenit un asistat și viața trebuie să ți se înscrie pe o traiectorie fixă, stabilită arbitrar.
Nu vom înțelege probabil niciodată mecanismul prin care oameni normali cu care ne încrucișăm pe stradă devin brusc altceva odată ce au intrat în rotițele mecanismului funcționăresc. Rămân să mă întreb, fără șansa de a găsi un răspuns satisfăcător, CINE este Statul în numele căruia ni se interzice să gândim dacă suntem bolnavi și unde este macazul care ne transformă din creditori ai Sistemului de Pensii în cazuri sociale? Ce sens are un sistem de asigurări sociale, altul decât cel pecuniar, dacă nu căpătăm decât dreptul de a ne plia unor reguli absurde?
Lasa un raspuns