Europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă spune la RFI că nu a semnat vreun document prin care i se cere demisia lui Florin Cîțu: ”De confirmat nu am cum să confirm, pentru că nu am semnat un astfel de document. Aseară am văzut și eu informația în presă cu referire la acest document și am sunat la câțiva colegi, dar nu mi-au răspuns”.
Reporter: Trebuie să demisioneze Florin Cîțu, în opinia dvs.?
Gheorghe Falcă: Dacă o să am de spus ceva, o să-i spun în privat.
Reporter: Dar există o nemulțumire în partid față de activitatea lui Florin Cîțu ca președinte al PNL? Pentru că i se reproșează faptul că face Opoziție la PSD în interiorul coaliției și că face declarații care nu corespund liniei partidului.
Gheorghe Falcă: Acum, eu cred că coaliția a reușit să treacă cu bine prin micile lor dispute. Încă în coaliție, partidele își anunță înainte obiectivele și apoi le discută în coaliție. Dacă ar trebui să modificăm ceva, ar trebui să modificăm procedura de lucru în coaliție, adică să se întâlnească întâi coaliția luni dimineață și apoi partidele. În momentul în care se întâlnesc prima dată partidele politice, ele fac declarații, își prezintă programele și apoi le dezbat în coaliție și atunci, normal, se văd diferențele.
Reporter: Este acesta cel mai potrivit moment pentru ca PNL să-și schimbe președintele?
Gheorghe Falcă: Cred că în acest moment, noi avem o direcție bună, coaliția este apreciată la nivelul Bruxelles-ului. România este într-o apreciere totală pentru modul în care ne-am comportat cu refugiații. Din punct de vedere al securității naționale, o grupă de luptă se realizează încă în România. Extern, suntem foarte bine văzuți. Acum, intern, luptele interne atât în partide, cât și în coaliție pot să genereze astfel de evenimente.
Reporter: Personal, vă doriți un Congres extraordinar?
Gheorghe Falcă: Nu, evident, personal, nu-mi doresc un Congres extraordinar.
Reporter: Asta înseamnă că-l susțineți pe Florin Cîțu ca președinte al PNL.
Gheorghe Falcă: Nu, asta înseamnă că nu-mi doresc în acest moment să avem un Congres și eu cred că președintele partidului, cei patru prim-vicepreședinți dacă au ceva de spus, să spună în interior și să-și lămurească modul de lucru.
Amintim că zeci de organizații liberale se pregătesc să îi ceară, joi, demisia lui Florin Cîțu din fruntea Partidului Național Liberal (PNL). Aproximativ 30 de lideri liberali au semnat un document prin care cer demisia lui Florin Cîțu din poziția de președinte al partidului și înlocuirea acestuia cu Nicolae Ciucă, actualul premier. Aceleași surse susțin că Lucian Bode, actualul ministru al Internelor, este susținut pentru funcția de secretar general al formațiunii politice, în locul lui Dan Vîlceanu, relatează psnews.ro.
Lasa un raspuns