Liderii Uniunii Europene au convenit, în cadrul summitului de la Bruxelles, asupra mai multor sancțiuni împotriva Belarusului, inclusiv interzicerea utilizării spaţiului aerian şi a aeroporturilor din cele 27 de state membre. Reacția vine după ce regimul dictatorial de la Minsk, condus de Aleksandr Lukașenko, a deturnat un avion de linie european pentru a-l aresta pe Roman Protasevici, un jurnalist care a criticat regimul.
Astfel, avioanele companiilor din Belarus nu vor mai avea voie să zboare în spațiul aerian al UE și nici nu vor avea acces pe aeroporturile din Uniune. Iar avioanele companiilor din UE vor evita să zboare în spațiul aerian al Belarusului.
De asemenea, statele UE au solicitat „eliberarea imediată” a jurnalistului Roman Protassevich și a partenerei sale.
În plus, un program de investiţii european de trei miliarde de euro destinat Belarusului va rămâne îngheţat până când această ţară va reveni la democraţie, după cum a anunțat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aceasta a promis un răspuns „foarte puternic” al UE în fața regimului dictatorial de la Minsk, informează b1.ro.
„Va fi un răspuns foarte puternic pentru că e un comportament scandalos. Lukaşenko şi regimul său trebuie să înţeleagă că aceasta va avea consecinţe grave. Vom exercita presiuni asupra regimului până când acesta va respecta libertatea presei, libertatea de exprimare şi de opinie”, a afirmat Ursula von der Leyen, înaintea summitului de la Bruxelles.
Liderii europeni au mai convenit în cadrul summitului să impună sancţiuni individuale împotriva oficialilor implicaţi în operaţiunea de deturnare a avionului. Aceștia au solicitat Organizaţiei Internaţionale pentru Aviaţie Civilă să înceapă o anchetă cu privire la acest act, pe care unii oficiali l-au catalogat drept terorism de stat.
Măsurile vor fi aplicate după ce procedurile legale vor fi îndeplinite.
Sursa: PS NEWS
Lasa un raspuns