Liviu Dragnea a obținut o victorie în instanță, împotriva Penitenciarului Rahova. Judecătoria Sectorului 5 a respins vineri contestația la executare formulată de Penitenciarul unde acesta se află încarcerat, prin care era solicitată scăderea din zilele recunoscute ca fiind muncite în timpul detenției a perioadei în care acesta s-a prezentat în fața judecătorilor.

„Astăzi am mai câștigat încă o dată împotriva Penitenciarului Rahova, prin respingerea contestației la executare formulată de Penitenciarul Rahova, prin care cereau să i se scadă din zilele recunoscute ca muncite, timpii pentru care a fost dus la instanță, tot pentru că își apăra drepturile, dar și ipotetic, timpul pe care l-ar fi petrecut pentru masa de prânz”, a declarat pentru gândul.ro, Flavia Teodosiu, avocatul fostului lider al PSD.

Decizia nu este definitivă, potrivit Portalului Instanțelor de Judecată.

„În baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C.pr.pen., respinge contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată, formulată de petentul Penitenciarul Bucureşti Rahova în contradictoriu cu intimatul Dragnea Liviu Nicolae, ca neîntemeiată.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 25.06.2021”.

 

 

Sursa: PS NEWS

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.