Sute de familii din cartierul sucevean George Enescu nu au beneficiat vreme de aproape trei zile de apă rece, iar de sâmbătă nici de apă caldă, după ce una din conductele ACET a cedat, vineri seara, pe strada Lalelelor.

 Intervenția echipelor ACET nu a remediat situația decât parțial, pentru că la scurt timp după refacerea conductei, aceasta a cedat ceva mai încolo, pe Aleea Jupiter, lăsându-i pe locuitorii din zonă și fără apă caldă. Asta, deoarece acolo se află și punctul termic, care nu a mai fost alimentat cu apă rece, încât activitatea acestuia a trebuit să fie suspendată.

Pentru că a doua avarie s-a produs la o conductă veche, îngropată sub alta, de termoficare, intervenția a fost foarte greoaie, o bună parte din săpături trebuind să fie făcute manual.

Duminică după-amiază, cei de la ACET au reușit să înlocuiască conducta defectă, pe o porțiune mai mare, astfel încât reluarea furnizării apei potabile era estimată în jurul orei 18.00.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.