Lucian Harșovschi și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Suceava. Trebuie spus că viceprimarul Sucevei este primul candidat, care, împreună cu echipa sa de consilieri locali, și-au înregistrat oficial candidatura la Biroul Electoral Municipal Suceava.
Alături de candidatul liberal la Primăria municipiului reședință de județ au fost și președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, deputații PNL Ioan Balan și Bogdan Gheorghiu, actualul primar al Sucevei, Ion Lungu și prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.
„Cu frică de Dumnezeu, am pășit astazi pe un nou drum, un drum ce implică un act de maximă responsabilitate.
În prezența colegilor mei și avându-i aproape pe suceveni, mi-am depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Suceava. Este o decizie pe care mi-o asum, întrucât cred că împreună vom face lucruri bune pentru Suceava.
Lucian Harșovschi înseamnă echipă, echipa pe care am făcut-o dintotdeauna cu sucevenii și echipa pe care o am acum lângă mine. Am alături de mine oameni care au performat profesional, tineri, dar și cu experiență, care își doresc să se dedice dezvoltării orașului.
Media de vârstă este de 41 de ani, iar doamnele și domnișoarele sunt în majoritate, 55%. De asemenea, sunt persoane care fac parte din varii categorii socio-profesionale, mai exact: profesori, ingineri, economiști, medici, juriști, avocați, antreprenori, designeri, traducători, asistenți medicali, filologi, sportivi și specialiști în comunicare.
Venim în fața dumneavoastră cu proiecte bazate pe ceea ce își doresc sucevenii și gândite pentru dezvoltarea Sucevei. Proiecte pentru fiecare sucevean în parte, de la mic la mare, care acoperă toate zonele de interes ale acestora”, a spus Lucian Harșovschi, candidatul PNL la Primăria Suceava.
El și-a prezentat lista de proiecte pe care, împreună cu echiva, le va implementa în municipiul Suceava, după câștigarea alegerilor.
„Pentru că Suceava întinerește, vom face:
- 2 creșe și 3 noi grădinițe
- terenuri sintetice pentru toate școlile din municipiu și o nouă bază sportivă
- o nouă față a Sucevei prin implementarea Regulamentului Local Urbanistic
- sensuri unice – bandă dedicată transportului în comun – sistematizare rutieră inteligentă- precum și fluidizarea traficului prin transport public ecologic metropolitan
- o nouă legătură rutieră între cartierele Burdujeni și Ițcani, precum și un nou acces în cartierul Obcini
- modernizarea Sucevei de la scara blocului
- fără străzi de pământ
- parcări supraetajate în toate cartierele orașului
- parc fotovoltaic
- digitalizarea asociațiilor de proprietari
- trecerea în subteran a cablurilor
- platformă industrială în zona Termica – noi locuri de muncă
- sala polivalentă
- evenimente de divertisment și cultură în aer liber și spații neconvenționale
- aquapark
- parcul Șipote
- 100.000 de copaci plantați în întreg municipiul, în primele 365 de zile.
Vom atrage peste 139 de milione de euro din Fonduri Europene.
Un lucru foarte important pe care vreau să îl precizez este că toate aceste proiecte sunt realizabile. Și spun asta bazându-mă pe experiența pe care o am în spate. Știm exact ce se poate face și știm exact ce avem de făcut.
Îmi asum această candidatură pentru munca începută, pe care vreau să o duc la bun sfârșit, dar în primul rând pentru o comunitate puternică, în care putem face să ne fie mai bine împreună.
Mă bazez pe tinerii din municipiul Suceava, precum și pe oamenii care vor un oraș mai bun pentru copiii și nepoții lor.
Suceava întinerește, dragi suceveni, și nu vorbim despre vârstă, ci despre atitudine!
Cu Dumnezeu înainte și alături de suceveni, pe drumul cel bun!”, a spus Lucian Harșovschi.
Echipa PNL pentru municipiul Suceava:
- Harșovschi Lucian – Inginer – 42 de ani
- Ardeleanu Sanda-Maria – Profesor Universitar – 69 de ani
- Anton Ciprian – Profesor – 44 de ani
- Ungurian Daniel – Jurist – 44 de ani
- Boghean Florin – Profesor Universitar – 48 de ani
- Corlățan Mugurel – Economist – 44 de ani
- Harja-Samsonescu Alexandra – Economist – 34 de ani
- Flutur Mihai – Inginer – 53 de ani
- Păstrav Bogdan – Inginer economist – 43 de ani
- Dima Victorina – Medic – 45 de ani
- Focșăneanu Alexandru – Antreprenor – 30 de ani
- Tuchlei Mihaela-Raluca – Economist – 37 de ani
- Pîțu Diana – Economist – 36 de ani
- Nuțu Silvia-Corina – Profesor – 53 de ani
- Mihalescul Sorin – Sportiv – 43 de ani
- Coșovanu Manuela – Designer – 39 de ani
- Zăhărescu Marian – Inginer – 31 de ani
- Gherasim Valerică – Profesor – 60 de ani
- Mocrei-Rebrean Irina – Filolog 38 de ani
- Matei Dănuț – Inginer – 56 de ani
- Giosan Raluca – Avocat – 34 de ani
- Șulea Alexandra – Asistent medical – 32 de ani
- Vițega Narcisa-Amedeia – Inginer – 55 de ani
- Ștefan Diana – Fiziokinetoterapeut – 28 de ani
- Iremciuc Mihaela – Economist – 27 de ani
- Vrabie Adina – Traducător – 36 de ani
- Tofan Lăcrămioara – Economist – 39 de ani
- Gheorghe Bianca – Specialist comunicare – 33 de ani
- Havriliuc Alexandru – Sportiv – 28 de ani
„cu frica de Dumnezeu…”?!
Lucian, daca era frica de Dumnezeu, aveai macar o umbra de omenie in timpul asa-zisei pandemii. N-am uitat ispravile tale si modul cum ati haituit sucevenii prin autobuze si pt. intrarea la Primarie.
Cu frica de Dumnezeu?! Care dumnezeu, Luciane? dumnezeul orasului de 15 minute?
dumnezeul camerelor cu recunoastere faciala?
dumnezeul banului?
al codului QR?
Prima si cea dintai porunca ce zice?
Ati trimis oameni la moarte si la suferinta promovand vaccinuri ARN M netestate. Multa propaganda mincinoasa.
„Incurajez sucevenii sa se vaccineze” by Lucian Harsovschi. Mai tii minte, Luciane?
Veti raspunde cu totii fix la 40 de zile de la iesirea din trup.
dumnezeul banului, al fricii, al tupeului nesimtit, al codului QR si cel caruia slujiti… va asteapta.
Cui va inchinati de acela veti avea parte.
Uitati-va la ei, la cet trei muschetari, parveniti, flutur, lungu pensionarul terminat, si smecherasul de cartier harsovschi!!! Ce pios este omul cu oile de pe deal, asa era si cand dadea mana cu traficantul de tigari, Kempes, pe care el afirma mincinos ca nu este prieten ! noroc ca a aparut in presa locala informatia unui ofiter SRI cu, caracter care i-a terminat !! Ce sa ii faci flutur marea majoritate a fiterilor SRI nu te inghit DELOC, ca stiu cu ce te-ai ocuoat toti anii acestia !! Vei cadea cat de curand , nici nu stii cand te vor salta tinerii procurori DNA! Ai vazut vine si soseta inapoi in Tara din Italia , poate cine stie ???