Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a decontat facturi în valoare totală de 180.436.569,63 de lei pentru 237 de obiective realizate prin componentele C5 – Valul renovării, C10 – Fondul local și C15 – Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Din județul Suceava au primit bani pentru decontarea facturilor Primăriile Horodnic de Sus, Hănțești, Bogdănești, Siret, Suceava și Dolhasca.

De asemenea, Ministerul Dezvoltării a decontat și facturi ale lucrărilor realizate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Astfel, Consiliul Județean Suceava a primit aproape 700.000 de lei pentru decontarea lucrărilor de modernizare a DJ209M, km 8+640 – 10+000, din localitatea Rotopănești, comuna Horodniceni.

Pentru proiecte finanțate prin PNI „Anghel Saligny” au primit bani și Primăriile Ipotești, Fântâna Mare, Solca, Rădășeni, Vicovu de Jos, Capu Câmpului, Dorna Candrenilor, Râșca, Frătăuții Vechi, Straja, Dornești, Mălini, Stulpicani, Stroiești, Mănăstirea Humorului, Fălticeni, Cacica, Rădăuți, Comănești, Volovăț, Poieni Solca, Dolhești, Bălcăuți, Bunești, Dorna Arini și Poiana Stampei.

Trebuie precizat că banii alocați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” sunt pentru decontarea lucrărilor de modernizare a drumurilor sau de înființare/extindere a rețelelor de apă și canalizare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.