Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi seară, referitor la posibilitatea de amânare a alegerilor, că ”fiecare zi în care rămâne în funcţie acest Parlament este o zi pierdută în România, iar majoritatea PSD mai face un rău României”.
”Fiecare zi în care rămâne în funcţie acest Parlament este o zi pierdută în România, iar majoritatea PSD mai face un rău României. Numai săptămâna trecută au dat acel spor de 15%, nu mai vorbesc de celelalte legi care duc România în incapacitate de plată”, a afirmat, joi seară, la Digi 24, premierul Ludovic Orban, întrebat despre posibilitatea amânării alegerilor.
Orban a afirmat că în campania electorală pentru alegerile locale el s-a întâlnit cu ”zeci de mii de oameni” , dar nu s-a infectat pentru că a respectat regulile.
”Am fost implicat în campania electorală, am interacţionat cu zeci de mii de oameni şi nu m-am infectat. De ce? Pentru că am respectat regulile.
În ziua votului, cu exceptia catorva cozi care au fost prezentate toată ziua, s-a văzut că au fost organizate bine. Ce nu am putut prevede erau petrecerile din ziua votului, au fost nişte petreceri unde nu s-au respectat regulile, dar procesul electoral, campania, nu au crescut numărul îmbolnăvirilor. Dar în septembrie au fost deschise teatre, cafenele, şcolile. (…)
Noi am evitat un lock down total, am păstrat activităţi, şantiere, am urmărit gradual reluarea treptată a activităţilor în toate domeniile, iar efectele acestei politici se văd în numărul de angajaţi”,a mai declarat Orban.
Întrebat dacă Guvernul mai ia în calcul în viitor un lockdown, Orban a afirmat: ”Obiectivul nostru este să reducem rata de infectare. Am văzut în ultima perioadă o creştere vizibilă a gradului de conformare. Există foarte mulţi oameni, negationiştii, care până nu se vor îmbolnăvi ei sau vor simţi pe propria piele”.
Marcel Ciolacu a declarat că atributul organizării alegerilor revine Guvernului şi mai nou şi preşedintelui Klaus Iohannis care vrea acest scrutin pe 6 decembrie, pentru a avea un Parlament legitim. Liderul PSD a adăugat că „nu poţi să să discuţi despre un Parlament legitim când ai peste 4.000 de infectări, pentru că nu vine lumea la vot”.
Lasa un raspuns