Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită și în acest an de colectivul Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, împreună cu  militarii din cadrul Batalionului 17 Vânători de Munte „Dragoş Vodă”.  Astfel, vineri, 26 iunie,  reprezentanții celor două instituții s-au deplasat  în vârful muntelui „Oușorul”, unde au arborat Drapelul Național.

„26 iunie este o zi extrem de importantă pentru România, o zi specială în calendarul celor care simt româneşte. Tricolorul a fost martor al marilor evenimente din istoria neamului românesc, iar de asta Unitatea ,Dragostea de Dumnezeu și Egalitatea între oameni au fost principiile în care am fost învățați  să credem”, a spus șeful ocolului silvic Dorna Candrenilor, ing. Nicolae Hurghiș.  

Totodată, acesta a ținut să le mulțumească pentru implicarea si dragostea pentru țară locotenentului colonel Iuliu Ilie Cristian Arsene,  plutonierului ajutant Mihai Handic, maistrului militar Ștefan Tomoioaga, precum și  ing. Bianca Wilcinschi și pădurarilor Constantin Mihalea și Cristian Flocea.
Trebuie spus și că nu este pentru prima oară când, la inițiativa Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, se marchează această zi. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.