Suchana Seth, CEO-ul unui start-up indian în domeniul Inteligenţei Artificiale (AI), a fost arestată, suspectată de uciderea fiului său în vârstă de 4 ani. Cadavrul copilului a fost găsit în bagajul femeii, a anunţat marţi poliţia, potrivit Reuters.

Suchana Seth, care conduce Mindful AI Lab, în centrul tehnologic indian Bengaluru, a fost reţinută în districtul Chitradurga din statul Karnataka, în timp ce se întorcea din statul vecin Goa cu taxiul. Conform poliţiei, femeia a fost arestată după ce cadavrul fiului său în vârstă de doar 4 ani a fost găsit în bagajul ei, relatează observatornews.ro.

Reuters scrie că nu a fost în măsură să o contacteze pe Suchana Seth, aflată în detenţie. Poliţia a anunţat că nu ştie dacă, până la acest moment, femeia are un avocat. Contactat de Reuters, personalul companiei acesteia nu a răspuns.
Suchana Seth s-a cazat la un hotel, sâmbătă, în Goa, împreună cu fiul său, însă nu era însoţită de băiat când a plecat de la hotel, luni noaptea, declară şeful poliţiei din Goa, Paresh Naik. Personalul hotelului a găsit pete de sânge în cameră, după plecarea acesteia, şi a informat poliţia, precizează el.Poliţia l-a conmtactat apoi telefonic pe şoferul taxiului şi i-a cerut să o conducă pe Seth la cea mai apropiată secţie de poliţie, a declarat el. „La deschiderea bagajului s-a găsit corpul copilului”, a declarat presei comandantul poliţiei din Goa, Nidhin Valsan.

Tatăl copilului mort, chemat din Indonezia

Poliţia din Goa a adus-o pe Suchana Seth înapoi în acest stat, a anunţat Valsan. El a precizat că soţul femeii se afla în Indonezia şi i s-a cerut să revină în India,.

Reuters scrie că nu a fost în măsură să-l contacteze pe soţul Suchanei Seth sau alţi membri ai familiei. Un tribunal local a stabilit ca femeia să rămână în detenţie timp de şase zile, potrivit agenţiei indiene de presă ANI.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.