Patru percheziții domiciliare au fost efectuate de către polițiști din cadrul poliției municipiului C-lung Moldovenesc și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Suceava, pentru documentarea activităţii infracţionale a unui bărbat de 44 de ani, din localitate, suspect de comiterea infracţiunilor de „tăinuire” la „furt calificat” şi favorizarea făptuitorului, fapte prevăzute şi pedepsite conform legilor în vigoare.

La domiciliul bărbatului, dar şi în locaţii aparţinând rudelor acestuia, în urma percheziţiilor desfăşurate de raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, comunei Moldovița și orașului Gura Humorului, au fost ridicate mai multe aparate electrocasnice, precum şi scule de tâmplărie şi scule electrice folosite în construcţii, bijuterii şi alte valori. Au mai fost ridicate și cantităţi de ţigări şi cafea, fără documente de provenienţă. Cercetările urmează să stabilească cu exactitate provenineţa bunurilor, precum şi întreaga activitate infracţională a bărbatului de 44 de ani.

Cel puţin  şapte persoane vătămate au fost descoperite până in acest moment, acestea recunoscând o parte din bunurile furate ca fiind ale lor : două persoane din municipiul Câmpulung Moldovenesc, două persoane din comuna Frumosu, două din comuna Sadova şi o persoană din comuna Pojorata. Pentru aceste bunuri existau înregistrate plângeri penale pentru furt, în cursul anului 2015 şi chiar 2014.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, în baza probelor înregistrate, ulterior, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc prezentând inclupatul instanţei de judecată cu propunerea de emitere a mandatului de arestare pentru 30 de zile, propunere acceptată de către instanţă. În urma procedurilor, bărbatul de 44 de ani a fost arestat prevetiv pentru 30 de zile şi încarcerat în arestul IPJ Suceava.  Anchetatorii au beneficiat de sprijinul DOS si DIPI.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.