Viceprimarul PMP al municipiului Suceava, Marian Andronache, este alături de cei care în aceste momente sunt în linia întâi în lupta cu coronavirusul. Acesta a subliniat că solidaritatea, omenia și respectul sunt cele trei cuvinte care îi definesc acum pe suceveni, indiferent dacă sunt în prima linie sau nu.

Andronache, împreună cu președintele Partidului Mișcarea Populară au reușit să aducă și să distribuie la Suceava, 5 000 de măști. Acestea au ajuns la angajații instituțiilor publice care, în aceste momente, sunt nevoiți să fie pe poziții și să lucreze.

„Cuvintele de pe buzele tuturor, în perioada asta urâtă, în afară de 𝘷𝘪𝘳𝘶𝘴, sunt 𝘴𝘰𝘭𝘪𝘥𝘢𝘳𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦, 𝘰𝘮𝘦𝘯𝘪𝘦, 𝘳𝘦𝘴𝘱𝘦𝘤𝘵.
Primii care arată prin fapte ce înseamnă asta, care sunt la datorie zilnic în lupta împotriva noului tip de coronavirus, sunt 𝘖𝘈𝘔𝘌𝘕𝘐𝘐 din linia întâi: personalul medical din spitale, personalul de pe ambulanțe, angajații DSP, polițiștii, jandarmii, polițiștii locali si toți cei care, prin natura serviciului, sunt supuși clipa de clipa pericolului de a contacta virusul. Fără echipament de protecție, pericolul este si mai mare”, a declarat viceprimarul municipiului Suceava Marian Andronache.

Viceprimarul sucevean le-a mulțumit tuturor celor care sunt la serviciu și au grijă să pună în aplicare prevederile ordonanțelor militare, ori se îngrijesc ca sucevenii să beneficieze în continuare de serviciile de care au nevoie.

„Mi-am dorit sa fac un minim gest de recunoștință si solidaritate pentru eforturile lor. Împreună cu europarlamentarul Eugen Tomac, am pus la dispoziția lor, prin donație, 5000 de măști de protecție, pe care eroii noștri sa le poată utiliza zilnic. Măștile au ajuns la Serviciul Județean de Ambulanță, Direcția de Sănătate Publică, Poliția Municipiului Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială, Direcția Generală a Domeniului Public, Direcția Administrației Piețelor, Direcția Silvica.
Va mulțumesc și va respect pentru dăruirea dumneavoastră, pentru curaj si pentru omenie!
Dumnezeu să vă dăruiască sănătate și să vă răsplătească înzecit pentru tot ceea ce faceți pentru noi, sucevenii!”, a subliniat Marian Andronache.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.