Marian Andronache, a participat duminică, 9 februarie, la ședința de lucru a Consiliului Executiv Național al PMP de la Parlamentul României, în calitate de vicepreședinte al partidului.

PMP va fi al treilea partid din România, ca număr de aleși locali, după alegerile locale de anul acesta. Partidul Mișcarea Populară a luat astăzi decizia să intre în competiție cu actorii politici existenți peste tot în bătăliile pentru alegerile locale. Suntem pregătiți, determinați și hotărâți. Vom avea candidați valoroși în toate municipiile, orașele și comunele din țară și, sigur, din județul Suceava”, a transmis Marian Andronache.

Potrivit acestuia, pe de altă parte, toată această gâlceavă pusă sub masca dezbaterii pe subiectul eventualelor alegeri anticipate este doar un joc politic la care românii asistă cu neputință și cu dezamăgire.

Dincolo de calculele politice există niște realități. Riscăm să avem un nou an în care nu se va construi niciun km de autostradă în plus, niciun spital nou regional și în care vor fi abandonate multe alte proiecte de interes major pentru cetățeni.
Nu ne temem de alegerile anticipate, le considerăm doar un capriciu politic alimentat de orgolii pe care nu le putem tolera.
Nu susținem alegerile anticipate, fiind mai importantă stabilitatea țării și punerea în practică a unui program de guvernare care să prioritizeze marile investiții, atragerea de fonduri ale Uniunii Europene și dezvoltarea țării noastre”, a mai declarat acesta.

Marian Andronache a precizat și că PMP susține în continuare organizarea de alegeri locale în două tururi de scrutin, reducerea la 300 a numărului de parlamentari, eliminarea pensiilor speciale, renunțarea la subvenția de la bugetul de stat pentru partidele politice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.