Raportul pompierilor care au fost prezenți la stingerea incendiului de la mașina polițistului Adrian Boștiog, care activează în comuna Vatra Moldoviței, arată că  focul a pornit din interiorul habitaclului mașinii, în urma spargerii unui geam.  Pompierii au exclus total posibilitatea unui scurtcircuit electric.

Reamintim că, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 03.00, a fost anunțat faptul că un autoturism este cuprins de flăcări pe raza localității Vatra Moldoviței. La fața locului a ajuns un echipaj de pompieri care a stins incendiul.

Un martor ocular a văzut întreaga scenă, lucru care confirmă încă o dată, bănuielile anchetatorilor cum că ar fi vorba de o răzbunare, care are strânsă legătură cu felul corect în care agentul își desfășoară activitatea.

În cauză s-a deschis un dosar penal pentru distrugere, cercetările continuând pentru aflarea autorilor acestui fapt.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.