Proiectul de hotărâre privind aprobarea „Strategiei de asigurare a energiei termice în sistem centralizat în municipiul Suceava”, iniţiat de primarul municipiului Suceava, a avut numărul 13 pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local. Fiind tema preferată a deputatului Ștefan Alexandru Băișanu, în ultimul timp, de când s-au anunțat candidații pentru scaunul de primar, este evident că acesta din urmă a vrut să fie prezent, pentru a încerca să îi determine pe consilierii locali să nu voteze proiectul lui Ion Lungu, ci pe al său.
Proiectul inițiat de Ion Lungu cuprindea o solicitare către Ministerul Dezvoltării Regionale pentru spijin pentru finalizarea lucrărilor. „Strategia este aceeași ca anul trecut, singurul lucru modificat fiind furnizorul care nu mai este Termica”, a declarat Lungu.
Premiera a venit însă din partea deputatului Alexandru Băișanu care a venit cu propunerea sa de referendum și în Consiliul Local. Înarmat cu dosare albastre, deputatul a luat cuvântul la jumătatea ședinței și a început să argumenteze ideile sale pentru „salvarea Sucevei din fața termiei publice”. Discuția a deraiat rapid de la o prezentare de proiect la un meci cu replici și întrebări capcană. Încurajat de o simplă întrebare ridicată de viceprimarul Lucian Harșovschi, dedicată candidatului la primărie Tiberius Brădățan, – „De ce nu ați adus amendamente și inițiative la proiectul de termoficare în 2008, sau în 2012, când aveați majoritatea în CL?”- Băișanu a reamitit tuturor că ideea sa e veche de doi ani.
„Alexandru Băișanu nu ține morțis să fie primar al municipiului Suceava, dar haideți să gândim rapid proiectul pe termie al orașului, haideți să ne gândim la ce vor cetățenii și nu la ce vrem noi, și după ce vedem ce spune cetățeanul printr-un referendum, și dacă el nu vrea termie centralizată să ne apucăm să facem termie proprie. Eu am lansat acest proiect în 2014, acum doi ani și trei luni, nu eram în campanie electorală atunci, eram un deputat care a avut multe discuții cu cetățenii nemulțumiți. Eu sunt dispus să schimb candidatura mea la primărie cu rezolvarea corectă a încălzirii și apei calde”, a spus candidatul ALDE pentru primăria Suceava.
„De ce nu lăsăm cetățeanul să ne zică ce vrea? Și apoi să lăsăm specialiștii să vină cu proiecte, că noi nu putem să ne pronunțăm, noi nu suntem specialiști în gaz sau încălzire. Eu am venit azi ca să va pun niște întrebări vis-a-vis de termia orașului. Cât costă transportul și distribuția agentului termic? De ce nu s-au efectuat lucrări de reabilitare pentru toate cele mai bine de 40 de puncte termice din oraș? Pentru că, din câte știu, s-au cheltuit vreo 80 de milioane de euro pentru aceste lucrări”, a continuat acesta.
Fostul coleg de partid al deputatului, viceprimarul Ovidiu Doroftei, a contestat afirmația lui Alexandru Băișanu spunând că „unii dintre noi chiar au studii tehnice la bază și chiar putem înțelege ce presupune instalarea de centrale termice proprii”, dar nu numai el a avut ceva de reproșat discursului prea lung al deputatului.
Luat la rost de deputat cu privire la gradul de reabilitare a rețelelor termice, actualul primar Ion Lungu a rectificat câteva din informațiile expuse de Baișanu.
„Este adevărat că nu am reușit să reabilităm rețeaua de transport și distribuție în proporție de 100%, pentru că nu avem atâția bani. Lucrările la rețeaua de transport și distribuție au costat până acum 24.6 milioane de euro, din care vreo 10 milioane au fost aduse de la Guvern, nu 80. Mai avem nevoie de o diferență de aproximativ 50 milioane de euro, pe care sper să îi primim prin finanțări. Cei 75 de milioane la care vă referiți dumneavoastră sunt banii care au intrat în rețeaua de apă și canalizare, nu au legătură cu termoficarea. Astăzi nu suntem aici să facem simpozion pe termoficare, ați venit să vă ascultăm, să nu ziceți că nu v-am permis să intrați în CL”, a spus Ion Lungu.
Băișanu nu s-a oprit aici, el a mai menționat că se pierd prea mulți bani pe subvenții și că soluția ar fi ca, din acești bani să se cumpere centrale termice pentru fiecare apartament.
„Este o eroare să aruncăm banii pe centrale termice care au o speranță de viață între 8 și 10 ani, mai ales când avem o bijuterie de termocentrală, cu o speranță de viată de până la 50 de ani. Ce facem peste 8 ani de zile, cumpărăm alte centrale?”, a întrebat edilul. O gafă a deputatului a fost sesizată de consilierii locali, care i-au amintit că, legal, nu există un temei sub incidența căruia, primăria să poată cumpăra centrale termice pentru cetățenii orașului.
Viceprimarul Ovidiu Doroftei a luat cuvântul după ce Băișanu s-a ridicat furtunos de la masa discuțiilor, în urma unui răspuns dezarmant al lui Ion Lungu – „Și eu sunt legat la rețeaua publică de termoficare”.
„Apreciem deschiderea dumneavoastră de a veni să discutăm, ne pare rău, totuși, că nu ați dat ocazia și colegilor consilieri să dialogheze cu dumneavoastră, care au avut respectul și răbdarea de a vă asculta, cu toate că vă lipsesc cu desăvârșire argumentele pentru care vă susțineți punctele de vedere. În 2005 s-a mai consultat o dată populația și, pe baza răspunsurilor lor, primarul Ion Lungu a luat cea mai bună decizie posibilă – aceea de a construi această centrală termică nouă. Având în vedere că noi și primarul suntem încă aici, este clar că cetățenii au fost de acord și cu această decizie. Eu cred că dacă ne folosim de astfel de idei, fără să fie susținute de vreun studiu, de vreo sursă reală de finanțare, în scop electoral, nu e chiar corect”, a concluzionat viceprimarul Ovidiu Doroftei, fostul coleg de partid al lui Alexandru Băișanu.
Toată această dezbatere a durat mai mult de o oră, iar dacă prin celelalte proiecte de hotărâri de CL s-a trecut rapid prin argumentări și voturi, punctul numărul 13 a fost apogeul tuturor discuțiilor, fiind probabil așteptat de mulți dintre consilierii locali – cel puțin pentru spectacol.
Votul s-a încheiat pozitiv pentru strategia lui Ion Lungu, pentru că doar 7 consilieri locali au votat împotriva sa, astfel că numărul 13 al proiectului a fost mai degrabă cu ghinion pentru deputatul Băișanu și nu pentru actualul primar.
Lasa un raspuns