Duminică, 9 octombrie 2016, la București s-a desfășurat a IX-a ediție a Maratonului Bucureștiului și Campionatul Național de Maraton, de unde CSM Vatra Dornei s-a întors cu o medalie de bronz la categoria tineret.

Medalia a fost obținută prin sportivul Andrei Leancă, care a parcurs cei 42 de kilometri și 195 de metri în două ore, 46 de minute și 7 secunde.

Andrei Leancă, sportiv cu dublă legitimare, la CSM Vatra-Dornei și la CSU Cluj-Napoca, a obținut această medalie după un an și patru luni de pauză.

„Sunt încântat de revenirea lui Andrei Leancă cu o medalie, după pauza pe care a avut-o, și sper ca pe 22 octombrie, la Campionatul Național de Cros de la Băile Felix, să vină cu altă medalie și, poate, cu un loc în reprezentativa României pentru Campionatul Balcanic de Cros, care va avea loc pe 5 noiembrie, în Serbia”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.

andrei-leanca

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.