Peste 100 de paturi dedicate bolnavilor de COVID-19 sunt goale la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Unul dintre medicii angajați aici acuză faptul că șefa unității medicală refuză în mod sistematic să primească pacienți din cele mai afectate zone ale Moldovei, Neamț și Suceava.
”Colegii din Suceava și Neamț sunt efectiv terminați din punct de vedere fizic și al acoperirii necesarului de servicii medicale. Le curge sânge din nas de la atâta muncă. La noi, care suntem singurul spital de Boli Infecțioase din Moldova, bate vântul pe secții”, susține doctorul Mihnea Hurmuzache.
Pentru bolnavii de COVID 19 sunt pregătite aproape 200 de paturi. În momentul de față, în Spitalul de Boli Infecțioase din Iași sunt doar 73 de pacienți al căror diagnostic e legat de coronavirus: 20 suspecți, 53 pozitivi.
”Când ieși în curte ai senzația că ești undeva la sanatoriu. Ești liniștit, auzi păsărelele, asta e. În afară de două zone care își justifică existența, nu știu la ce folosește. Iar colegii mei de la Suceava și Neamț au semnalat că sunt refuzați zi de zi în încercarea lor de a trimite pacienții către noi”, declară, pentru Libertatea, doctorul Mihnea Hurmuzache.
Contactată de Libertatea, Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, neagă acuzațiile lui Hurmuzache.
”Eu nu vreau să îi primesc pe bolnavii din alte județe? Eu nu am refuzat nici un transfer! Spitalul nostru asta face! Eu sunt manager de spital, sunt profesor de boli infecțioase, e foarte obositor pentru mine să am asemenea discuții”, precizează managera spitalului ieșean. Totuși, ea prezintă o listă cu locul din care sunt pacienții internați până acum în unitatea pe care o conduce: 31 din Suceava, 22 din Neamț, șapte din Botoșani, cinci din Vaslui, cinci din Bacău și câte unul din Prahova, Vrancea și București.
Neoficial, cadre medicale din Suceava și Neamț susțin opinia doctorului Hurmuzache. Recunosc că au cazuri care au fost refuzate de Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Mai multe informații, pe libertatea.ro
Auzi că o obosesc discuțiile…