Spitalul Județean Suceava, una dintre cele mai dotate și mai moderne unități spitalicești din zona Moldovei și chiar din țară, continuă să atragă medici tineri și profesioniști. Dacă până în urmă cu câțiva ani cazurile complexe erau trimise pentru tratament la alte unități medicale din țară, astăzi, acestea sunt rezolvate de echipa de profesioniști de la Suceava. De altfel, o serie de specialități și dotări pe care le are spitalul sucevean nici nu se regăsesc în alte spitale importante din țară.
Un alt medic tânăr care s-a alăturat în urmă cu aproape un an echipei de la Suceava este dr. Dimitrie Siriopol, medic primar nefrolog, care a ales unitatea spitalicească din județul nostru pentru a face performanță. Acesta este originar din Bârlad și este absolvent al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Gr. T. Popa” din Iași. Trebuie precizat că medicul Siriopol a a profesat mai bine de un deceniu la Clinica de Nefrologie a Spitalului „Dr. CI PARHON” din Iași.
S-a născut și trăiește pentru medicină
Născut în Bârlad, într-o familie de ingineri, Dimitrie Siriopol a știut încă de dinainte de școala primară că vrea să devină medic, hotărâre care l-a determinat să persevereze și să facă performanță în specialitatea pe care a ales-o.
„M-am născut și trăiesc pentru medicină! Părinții mei au avut foarte mare încredere în mine, m-au lăsat să-mi decid viitorul și m-au susținut necondiționat. Eu am fost primul medic al familiei și, ulterior și fratele meu a ales această frumoasă meserie”, a declarat medicul Dimitrie Siriopol.
După finalizarea studiilor liceale, dr. Siriopol a urmat cursurile universitare la UMF Iași unde s-a specializat în nefrologie, una dintre cele mai complexe ramuri ale medicinei interne, iar după finalizarea Rezidențiatului, Dimitrie Siriopol a activat și în mediul universitar, fiind asistent universitar, șef lucrări și conferențiar universitar în cadrul UMF Iași.
A ales Suceava pentru că știa că aici poate își poate depăși limitele
După ce a asimilat cunoștințe și „a furat” tot ce a putut de la profesioniștii cu care a lucrat la Iași, medicul bârlădean a simțit că evoluția sa și-ar putea continua drumul firesc doar dacă ar ieși din zona de confort. Astfel că, după discuțiile purtate cu managerul Spitalului Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea, și după susținerea unui examen riguros, medicul nefrolog Dimitrie Siriopol s-a alăturat echipei de profesioniști de la Suceava.
„Eu am venit la Suceava fără să fi văzut spitalul înainte, însă impactul a fost unul uriaș! Spitalul Județean Suceava este unul european, iar echipa de aici este tot ceea ce are nevoie un sistem sanitar performant. Oamenii de la Suceava sunt extraordinari și fac echipă pentru rezolvarea problemelor cu care vin pacienții la unitatea spitalicească. Ori, acesta este cel mai important lucru, ca înainte de o intervenție toți medicii implicați să se întâlnească și să discute cazul”, a declarat medicul Dimitrie Siriopol.
Discuția cu pacientul, o artă
Medicul nefrolog discută astăzi despre importanța comunicării cu pacientul sau cu aparținătorii acestuia, subliniind că acest capitol este foarte important.
Pe de altă parte, medicul adoptat de Bucovina spune că oamenii trebuie să aibă încredere în sistemul sanitar sucevean, întrucât medicii sunt adevărați profesioniști.
„Comunicarea cu pacientul este o artă, pentru că tu, în calitate de medic, trebuie să explici atât pacienților, cât și aparținătorilor acestora care este problema cu care se confruntă și toate procedurile ce urmează a fi făcute în acel caz. Oamenii trebuie să înțeleagă că Spitalul Județean Suceava este unul dintre cele mai moderne și mai bine dotate unități din regiune, iar angajații acestuia sunt niște profesioniști pe care se pot baza indiferent de problemele cu care se confruntă”, a subliniat dr. Dimitrie Siriopol.
Medicul bârlădean face parte din generația tânără a doctorilor de la Suceava care au studiat și în alte țări din Uniunea Europeană și care aplică aici tot ceea ce au învățat de la profesori renumiți peste tot în lume.
„Am colegi care au studiat în centre universitare mari, care au lucrat în străinătate și care, la un moment dat, au ales să vină la Suceava pentru a pune în practică toate lucrurile bune învățate acolo, pentru a schimba mentalități și pentru a dovedi că nu există <incompetenti> la Spitalul Județean Suceava. Toți sunt pregătiți în domeniile lor. Asta trebuie să înțeleagă oamenii”, spune hotărât medicul Siriopol.
Nefrologii suceveni nu mai trimit niciun caz la Iași
Dacă până în urmă cu câțiva ani, pacienții cu probleme nefrologice complexe erau trimiși la Iași pentru tratament, astăzi, datorită investițiilor făcute la Spitalul Județean și medicilor profesioniști, niciun bolnav nu mai părăsește unitatea spitalicească, fiind tratați toți aici.
„Niciun pacient nu se mai trimite la Iași și asta pentru că echipa din care fac și eu parte reușește, de fiecare dată, să rezolve problemele celor care ajung la spital. Acest lucru nu ar fi posibil fără o colaborare cu alte discipline, fără de care progresul şi performanţa în specialitatea noastră nu ar fi posibile: Medicina Nucleară (pentru evaluarea tulburărilor endocrinologice asociate bolii cronice de rinichi, pacienţii putând fi examinaţi la standarde internaţionale), Anatomia Patologică şi Radiologia Intervenţională (realizând şi interpretând puncţia biopsie renală, metoda indispensabilă de evaluare a pacienţilor cu afectări renale) sau Chirurgia Vasculară (pentru managementul adecvat al abordului vascular la pacienţii cu boală cronică de rinichi). Recent, s-a iniţiat o nouă colaborare interdisciplinară cu Chirurgia Generală, realizându-se prima paratiroidectomie subtotală în Spitalul Judeţean de Urgenţe, la un pacient în program de hemodializă. Toate aceste lucruri, posibilitatea acestor colaborări, fac din spitalul sucevean un centru de excelență”, a subliniat Dimitrie Siriopol.
Medicul bârlădean a lăsat Iașiul pentru Suceava, pentru a se alătura echipei de profesioniști de Spitalul Județean și pentru a împărtăși din cunoștințele sale și sucevenilor.
La nici un an de la venirea sa la Suceava, conducerea unității spitalicești sucevene l-a propus pe medicul Dimitrie Siriopol pentru funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”. Propunerea a fost înaintată către Consiliul Județean, iar dacă aceasta va fi aprobată, dr. Siriopol va prelua această funcție de la 1 iulie.
Lasa un raspuns