Luni, 13 februarie, la ora 15:32, Secția 11 Poliție Vama a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie din satul Ciumârna, despre faptul că în Pasul Palma – La Saivan a găsit o persoană de sex masculin spânzurată în interior.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală s-au deplasat la fața locului, respectiv la Pasul Palma din satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței, cu autospeciala din dotare, până în zona tirolianei, iar apoi s-au deplasat pedestru pentru aproximativ trei kilometri, până la locația indicată de către apelantă, locație unde au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, stabilindu-se identitatea victimei ca fiind Tofanel Dumitru, de 37 ani, din comuna Vatra Moldoviței.
Totodată, la fața locului a fost identificată și apelanta, care a relatat faptul că a văzut o cărare de urme prin zăpadă, care ducea spre un saivan din lemn, ușa acestuia fiind întredeschisă, motiv pentru care s-a îndreptat spre anexa reespectivă pentru a verifica dacă se află cineva în interior.
De asemenea la fața locului s-a prezentat și un echipaj al ambulanței care a constatat decesul.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, nu au fost identificate urme de violență pe corpul persoanei. S-a găsit asupra sa actul de identitate, precum și bunuri personale precum portofel cu bani.
Urmează a se efectua necropsia în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Lasa un raspuns