Luni, 12 iunie 2017, în sala Auditorium „Ion Carp Fluerici” a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, a avut loc lansarea proiectului „Mereu împreună”, dedicat elevilor cu părinții plecați la muncă în străinătate.

Proiectul are scopul de a încuraja deschiderea spre comunicare și dezvoltarea creativității copiilor și este derulat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, în perioada mai 2017 – mai 2020.

Echipa de proiect a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” este formată din prof. Elena Istrate – coordonator și diriginte al clasei a V-a A, prof. dr. Petronela Munteanu, prof. Florin Sumanariu și doamna Avasiloaie Venera, președinta Comitetului de părinți și este sprijinită de partenerii din cadrul D.G.A.S.P.C. Suceava, respectiv doamna Director  Executiv, Georgeta Nadia Crețuleac, doamna Director Executiv Adjunct, Margareta Isăilă și  doamna Daniela Moroșanu – expert superior,

Activitatea muzical-artistică de lansare a proiectului „Mereu împreună” a fost intitulată „Părinților mei, cu drag!” și susținută de elevii clasei a V-a A, profil muzică, pregătiți cu meticulozitate de domnii profesori din echipa de proiect, în colaborare cu domnul profesor, Ionuț Ciubotaru.

În prima parte elevii au susținut un recital instrumental, interpretând lucrări din creația compozitorilor clasici, romantici și repertoriul românesc, iar în partea a doua au fost prezentate creații literare ale copiilor și piese vocal-instrumentale dedicate părinților. Prezentatorii evenimentului au fost elevii Marțincu Olivia și Marcian Cătălin, din clasa a V-a A.

În final, dirigintele clasei, doamna profesoară Elena Istrate, inițiatorul și coordonatorul activității, a sensibilizat publicul în legătură cu emoțiile și sentimentele trăite de un copil lipsit de afecțiunea părinților, a evidențiat problemele cu care el se confruntă, apoi a dăruit din partea echipei de proiect un mic dar unui elev aflat într-o astfel de  situație, după care a adresat mulțumiri și a înmânat Diplome de voluntariat tuturor profesorilor de instrument, implicați în pregătirea elevilor pentru scenă.

La finele anului 2016, DGASPC Suceava avea  în evidenţă un număr de 8727 copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, proveniţi din 6247 familii, din care: 2167 copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 5841 copii cu un părinte plecat la muncă în străinătate 719 copii cu părinte unic susţinător plecat la muncă în străinătate.

Cele 3 echipe mobile care funcţionează în structura DGASPC Suceava acordă servicii de specialitate copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate (consiliere în terapii de recuperare, consiliere psihologică şi juridică) însă unui număr restns de copii cu domiciliul în zonele aferente echipelor mobile: Fălticeni, Siret și Gura Humorului.

Exista o legislație care reglementează situația ”copiilor rămași singuri acasă” însă fenomenul este complex și greu de gestionat. De aceea, implicarea comunității, a școlilor și a dascălilor, în primul rând, este primordială, deoarece, se pot lua măsuri de timpuriu, înainte ca un copil rămas fără îngrijirea părinților, să ajungă în situație de risc (abandon școlar, depresie, neglijență, abandon familial, abuz, comportament deviant etc).

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.