Florin Ene: La sfârsitul lui iulie 2014 am avut ocazia sa vizitez nordul Greciei, regiunea Macedonia. Am fost intr-un frumos oras universitar care se cheama Florina, unde invata nepoata mea Amalia. Sunt foarte multi români in acea regiune si am plecat spre un sat, Nympheo, locuit numai de români ( grecii le spun Vlahos, de la Vlahi ) dar din pacate nu am putut ajunge acolo sus pentru ca reparau podul. Ne-am oprit in schimb in alt sat si am stat la o taverna admirand superbul peisaj montan. Cumnatul meu Kostas a intrebat-o pe doamna care ne servea daca sunt Vlahi acolo spunand ca eu sunt roman. Doamna s-a intors spre mine si intr-o romana perfecta mi-a spus: “Si eu sunt Vlaha. Asteptati ca vine tatal meu si o sa vorbiti cu el romaneste”.
La scurt timp apare un “batranel” plin de vitalitate, foarte jovial, de la care am aflat ca pana in anul 1943 in Salonic a functionat o scoala romaneasca economica postliceala, ca in 1945 armata greaca a intrat cu forta si a inchis scolile in limba romina din regiune, si ca in general românii s-au retras in virful muntilor (cum de altfel stim ca s-a intimplat peste tot in Europa).
Ochii mi s-au umezit de emotie si atunci o sora de-a lui a inceput sa-mi povesteasca in dulce grai moldovenesc despre rudele din Galati, Braila si Craiova…
Se lasase noaptea si trebuia sa ne intoarcem la Florina. Stavros, asa se chema Vlahul, dupa ce mi-a vorbit de Mihai Viteazul si Vlad Tepes mi-a recitat perfect “ Sorcova Vesela”. Mi-am luat la revedere de la Vlahii mei profund emotionat…
Nota noastra: Grecia are si astazi regiuni sau localitati care poarta nume cu terminatia Trakia; ceea ce spune multe despre originea unei parti din populatia actuala a aceastei tari. Din pacate grecii au un grad ridicat de nationalism extremist si nu prea recunosc oficial minoritatea vlaha (romaneasca), prezenta acolo de nenumarate secole… Din pacate, minoritatile romanesti de peste hotare sunt ignorate cu o nesimtire fara margini de nulitatile care populeaza spatiul politic romanesc! (Sursa: Identitatea Românească)
Lasa un raspuns