Anul acesta, Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului începe miercuri, 15 noiembrie, şi ţine până duminică, 24 decembrie, inclusiv.
Postul Naşterii Domnului amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia-Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scris pe lespezile de piatră numite Tablele Legii.
Ca vechime, acest post datează din secolele IV-V, iar ca formă actuală îl avem uniformizat de Sinodul local din Constantinopol din anul 1166. Pe întreaga durată a Postului Naşterii Domnului nu se consumă carne, produse lactate şi ouă. Este însă dezlegare la peşte în anumite zile. Anul acesta zilele în care se face dezlegare la pește, vin și untdelemn sunt: 21, 23, 25, 26, 30 noiembrie şi 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 12, 16, 17, 18 decembrie.
Postul Crăciunului este un timp al bucuriei duhovniceşti, în care un loc aparte îl ocupă colindele tradiţionale, ce vestesc Naşterea Domnului.
Sursa: www.ziarullumina.ro
Lasa un raspuns