Prorectorul USV Mihai Dimian a informat că cercetătorii suceveni au secvenționat genomul coronavirusului, universitatea suceveană fiind un exemplu de bune practici. Astfel, acesta a subliniat că Universitatea din Suceava, deși este una relativ mică, în comparație cu cele din Timișoara, Cluj sau București, sau chiar cu instituțiile de cercetare din țară, a reușit o performanță pe care giganții de profil nu au putut să o atingă: secționează genomul noului coronavirus SARS-COV-2 pentru România.
„Faptul că facem la Suceava această secvențiere, pentru că România, cu toate instituțiile ei de cercetare nu este în stare să facă lucrul acesta, este o problemă, însă așa putem arăta că poți face lucruri mari și cu resurse puține. Trebuie să promovezi oamenii care sunt într-adevăr valoroși. Noi, cei implicați, stăm aici la universitate zi și noapte și uite că apar rezultate extraordinare pentru România”, a explicat prorectorul Mihai Dimian.
De altfel, acesta a precizat că cercetătorii din America și din Italia au fost foarte încântați că Universtitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava li se alătură, în numele României, în elucidarea misterului noului coronavirus.
„Faptul că cel care coordonează studiul în Italia a acceptat, din start, să colaboreze cu noi, fără să îi oferim nimic și faptul că avem colegi în Statele Unite care, de asemenea, s-au arătat foarte dornici să ne sprijine, cred că sunt semne foarte bune în această direcție”, a subliniat Mihai Dimian.
Lasa un raspuns