Ministerul Culturii și Identității Naționale a supus dezbaterii publice proiectul de Hotărâre privind acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Bucovinei.

Muzeul Bucovinei este o instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr. 2/2002, care funcţionează conform Legii nr. 311/2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, republicată, și care se finanţează din venituri proprii şi din subvenţii alocate de Consiliul Judeţean Suceava.

Muzeul Bucovinei a fost până în anul 2003 muzeu național în subordinea Ministerului Culturii, când, în baza Hotărârii nr. 1235/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru funcţionarea instituţiilor de cultură care se finanţează din bugetele locale, instituția a trecut sub autoritatea Consiliului Județean Suceava.

Astfel, Consiliul Județean Suceava, potrivit prevederilor art. 14 din Normele de clasificare a muzeelor şi a colecţiilor publice, aprobate prin ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2185/2007, a cerut acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională. În acest scop, a fost adus drept argument faptul că în patrimoniul muzeului se află colecții unicat la nivel național cum sunt cetatea de Scaun a Sucevei, monument istoric reprezentativ și unicat pentru istoria noastră, precum și colecții unice în cadrul Muzeului de Științele Naturii, colecția de Scolytide și colecția de Malofage „Ștefan Negru”.

În considerarea prevederilor art. 16 alin.(1) din Legea nr. 311/2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, republicată, solicitarea Consiliului Județean Suceava a fost supusă analizei Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor în şedinţa din 24 aprilie 2018. Din examinarea documentației depuse s-a putut constata că Muzeul se încadrează în excepția prevăzută la alin. (3) al art. 6 din Normele de clasificare a muzeelor şi a colecţiilor publice, aprobate prin Ordinul nr. 2185/2007, deținând în patrimoniul său bunuri cultural mobile ce constituie colecții unicat la nivel național. Astfel, prin hotărârea sa cu nr. 7502/DPC/24.04.2018, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a avizat favorabil solicitarea Consiliului Județean Suceava.

 

 

În conformitate cu dispoziţiile alin. (4) al art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, propunerile și observațiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii, pot fi transmise în scris pe adresa Ministerului Culturii și Identității Naționale, B-dul Unirii nr. 22, sector 3, București, pe fax, la nr. 021/222.85.43 sau la adresa de e-mail legislativ@cultura.ro, până la data 13.07.2018.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.