Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, se află în mijlocul unui scandal mocnit, pe cale să izbucnească, în urma unei declarații ce a revoltat, despre tinerii medici.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a sugerat reprezentanților universităților de medicină ca examenul de rezidențiat să fie mai serios. Ministrul afirmă că ”din păcate, în România, medicii nu sunt pregătiţi suficient în sistemul de educaţie. Practic, aparatura a luat-o puţin înaintea pregătirii resursei umane”.
”Am avut o discuţie cu conducerile universităţilor publice din România. Concluzia noastră a fost că avem nevoie de rezidenţi buni, de medici buni. Prin urmare, am sugerat ca examenul să fie unul foarte serios, să testeze cu adevărat cunoştinţele studenţilor. Nu că ar fi fost până acum altfel, dar trebuie să fim puţin mai exigenţi în ceea ce priveşte medicina”, a adăugat Sorina Pintea.
Declarația nu a rămas netaxată: ”Nu înțeleg această declarație. Aș dori să aflu pe ce baze este făcută, altfel ea compromite învățământul medical românesc, pe care, minor sau major, îl reprezint și eu. Este o ofensă anti-universitară care trebuie să-și găsească o solidă argumentație. Aș dori ca doamna ministru să-și compare propria contribuție cu aceea a învățământului medical românesc. Pot oricând participa la o confruntare în care să apar învățământul medical românesc față în față cu doamna ministru” este mesajul scris de Bogdan Popescu, vicepreședinte al Colegiului Medicilor din Municipiului București.
Comentariile la postarea profesorului Bogdan Popescu sunt dintre cele mai dure pentru ministrul Sorina Pintea. Oamenii care au comentat consideră că declarațiile ar trebui să aibă consecințe, fiind o ofensă adusă tuturor medicilor, o discreditare majoră adusă medicinei, sunt o agresiune la adresa medicilor, unii spun chiar mai dur, că ar fi ”declarații prostești”.
În final profesorul dr. Bogdan Popescu o invită pe ministru să-și retragă declarația.
În 18 noiembrie, va fi organiza concursul naţional de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.
Lasa un raspuns