Luni, 17 aprilie 2017, în jurul orei 17:30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17B, pe raza comunei Dorna Arini, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a surprins și accidentat ușor un minor de 7 ani, din județul Bistriţa Năsăud.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, copilul, nefiind supravegheat, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis, prin spatele unui autoturism oprit pe marginea carosabilului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital,  i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.