Minorului i-a fost aplicată măsura internării într-un centru educativ pentru o perioadă de un an, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt, de Curtea de Apel Suceava, la data de 13 aprilie 2016.
Conform unui comunicat al IPJ Suceava, cu ocazia activităţilor investigativ-operative, polițiștii au identificat în albia pârâului Sadova, patru motoferăstraie, sustrase de pe raza comunei Sadova. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 14 – 18 aprilie 2016, minorul, împreună cu un bărbat de 30 de ani din localitate, persoană urmărită național ca urmare a mandatului de arestare preventivă emis la 12 aprilie 2016 de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pe o perioadă de 30 de zile, au sustras motoferăstraiele de pe raza comunei Sadova.
Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea bărbatului de 30 de ani din comuna Sadova, iar minorul urmează să fie internat într-un centru de reeducare.
Lasa un raspuns