Doctorul Mircea Beuran a fost reținut joi seara de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru 24 de ore, sub acuzația de luare de mită. Acesta a fost audiat peste 8 ore la sediul DNA , înainte de a fi anunțată reținerea sa.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului:
BEURAN MIRCEA, care la data faptei îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită„, potrivit unui comunicat de presă al DNA.Care sunt acuzațiile procurorilor:

În 18 decembrie 2018, Beuran Mircea, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.

Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Mircea Beuran va fi prezentat vineri Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis mita, precizează DNA.

Mircea Beuran a fost ministru al Sănătății în Guvernul Adrian Năstase. A demisionat în urma unui răsunător scandal de plagiat . A condus secția de Chirurgie 2 de la Floreasca până în luna ianuarie, când a fost demis în urma scandalului legat de femeia arsă pe masa de operație. De altfel, Mircea Beuran este vizat în ancheta penală privind femeia care a murit la finalul anului trecut dupa ce a luat foc pe masa de operație, potrivit Hotnews.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.