Moartea chinezului nostru

Yin Yuguo, studentul nostru din Bacău, cel înfofolit în steaguri tricolore, adolescentul ochelarist pe care l-am filmat în gara din Alba Iulia, în dimineața zilei de 1 decembrie 2018, chinezul care ne-a urat tuturor, la 100 de ani, „un viitor strălucit“, a murit sâmbătă dimineață, în cel mai românesc mod cu putință. Pornit de unul singur cu un tren personal să vadă Cetatea Neamțului, băiatul de 16 ani a încurcat gările, a crezut că a ajuns în Pașcani când abia trecuse de Roman, s-a speriat și a sărit din vagon. Personalul era în mișcare, iar în săritură Yuguo s-a lovit cu capul de o bornă kilometrică și asta a fost tot. A murit pe loc. Trenul și-a văzut de drum, iar trupul băiatului a rămas aproape o oră în zăpadă, până când l-a văzut un ceferist care trecea prin triaj.

Putem să începem să căutăm vinovați: că trenurile noastre arată la fel ca acum 50 de ani, că nu s-a învrednicit nimeni să lipească o amărâtă de hartă pe dinăuntrul vagonului, că în gări cârâie câte-un difuzor ruginit, că la ghișee dai cu tunul și nu găsești un funcționar care să vorbească engleza, că suntem ospitalieri numai la țuică și slană, dar n-am pune un indicator la o răscruce de drumuri. Or fi și astea, dar… nu despre vinovați e vorba aici.

Chinezul nostru se îndrăgostise de România așa defectă și înapoiată cum e. Adevărata poveste este că adolescentul Yuguo ajunsese în România din dragoste de Eminescu și nimic altceva. În marea de ipocrizie comemorativă care ne-a inundat în ultimele luni, apariția și dispariția acestui adolescent chinez devine impresionantă: așa arată un omagiu.

„Era fascinat de Eminescu!“, ne spune Ioan Dănilă, profesor la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău și unul dintre prietenii buni ai lui Yuguo: „Yin Yuguo avea 16 ani. A ajuns la noi, la universitate, în toamna lui 2018, ca student la clasa pregătitoare. Avem un astfel de program pentru viitorii studenți străini. El absolvise liceul în țara lui și plănuia să stea patru ani în Bacău, timp în care să învețe limba și să termine Facultatea de Litere. A colaborat cu Institutul Cultural Român din Beijing, iar dragostea lui pentru România a început după ce l-a citit pe Eminescu în chineză. Era singurul copil al unei familii de intelectuali: mama sa e profesoară universitară de limba și literatura chineză, iar tatăl e profesor de cultură și civilizație indiană. Visul lui Yuguo era să învețe limba română și să traducă literatură românească în limba chineză. Acum două săptămâni, pe 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, a mers, fără să-l fi trimis cineva, să recite din Eminescu, în chineză, la o manifestare culturală de la Galeria Alfa, din Bacău. Era un aventurier, lua trenul să viziteze case memoriale de scriitori, muzee, încerca să înțeleagă țara în care ajunsese. Era o excepție, am avut mulți studenți străini, dar niciunul atât de pasionat de cultura românească“.

De ce e Yuguo „chinezul nostru“?

În viața unei redacții apar, din când în când, personaje care devin legendare. Ele nu au neapărat o importanță socială sau politică, dar cuvintele, grimasele, strigătele lor, rămân pentru totdeauna în memoria reporterilor.

N-am fi scris despre Yuguo dacă n-ar fi fost acea prezentare reverențioasă pe care și-a făcut-o acum două luni, când l-am întâlnit în Alba Iulia:„I am student in Bacău!“. În mica noastră redacție, acest „student in Bacău“ a rămas ca o marcă a hazardului și a frumuseții, a infinitelor posibilități ale existenței: să vii din Beijing ca să studiezi la Bacău, să iei personalul de la Bacău la Alba Iulia, să te tragă în poză un țăran român, uimit că vede pentru prima dată un chinez… ce mai putem spune? La vita è bella! Așă că scena de mai sus ne-a urmărit cu subtilitatea unui déjà vu. Și nu de puține ori, în liniștea după-amiezilor de iarnă în redacție, câte unul dintre noi se pomenea strigând for no reason: „I am a student in Bacău!“. Sâmbătă seară, când am văzut în presa locală titlul „Student chinez din Bacău, mort în gară la Roman“, am avut un moment de sincopă. „Dă Doamne să nu fie chinezul nostru!“. Și-apoi, hazardul ne-a lovit în plex: câți studenți chinezi crezi că sunt în Bacău?

Era chinezul nostru și acum plângem că drumul său s-a sfârșit atât de nemeritat. În urma-i rămâne, totuși, ceva de o frumusețe rară: singurul său text în limba română apare chiar azi în revista Ateneu, o revistă culturală editată de câțiva profesori băcăuani. E un articol despre gândurile și sentimentele cu care s-a întors de la Centenarul sărbătorit la Alba Iulia. Nu era programat să fie post-mortem, cine s-ar fi gândit că Yuguo o să plece. Ultimele sale rânduri scrise în viața asta sunt despre „Treceți, batalioane române, Carpații“, despre niște ziariști care l-au intervievat în gara din Alba Iulia, despre bucuria de a fi printre români în „ziua cea mare“.

Redăm, mai jos, câteva pasaje.

De 1 Decembrie, la Alba Iulia

Privind înapoi la călătoria mea în Ardeal în urmă cu mai mult de o lună, mă simt încă foarte entuziasmat. Evenimentele uimitoare, atmosfera înflăcărată și oamenii minunați nu m-au lăsat indiferent. Amintirile mă vor însoţi o perioadă foarte lungă.

Am ajuns cu trenul la Alba Iulia în dimineața lui 30 noiembrie. Era încă rece. De aceea, mi-am cumpărat o cafea la magazin, în incinta gării, și o carte intitulată „România în 100 de ani“. Până în prezent nu pot să o citesc, deoarece textul este în limba română, dar voi fi capabil în viitor, când voi face progrese în studiul meu.

În gară am văzut doi oameni bătrâni și am încercat o discuție cu ei. Din păcate, nu ne-am putut înțelege reciproc foarte bine, pentru că vorbeau doar în limba română, dar cel puțin am ajuns să aflu că și ei au venit cu trenul din Moldova. Unul dintre ei venea de la Botoşani, iar celălalt, de la Vaslui. Am luat numele lor și modul de conectare și intenționez să le trimit un mesaj în ziua de Anul Nou. Îmi imaginez că în timpul șederii mele în România îi voi putea vizita într-o zi, ca prieten. Dar ei nu sunt singurii prieteni pe care i-am făcut la Alba Iulia. Am ajuns, de asemenea, să cunosc oameni din diferite locuri: Timişoara, Constanţa, precum și o familie locală. Sunt fericit să cred că va fi posibil pentru mine să-i întâlnesc din nou în viitor. Sunt dispus să-mi petrec ceva timp la malul mării, la vară, și să merg la Timişoara în data de 16 decembrie 2019. Vor fi 30 de ani de la Revoluția din România, care a izbucnit acolo; o dată semnificativă.

După o scurtă conversaţie, cei doi bătrâni s-au oferit să mă ducă la hotel. Am apreciat oferta lor și am pornit de la gară cu ei. Pe drum m-au întrebat dacă mi-a plăcut România și am răspuns cu sinceritate că da. Vântul a răspândit steagul omului și atunci mi-am dat seama că era steagul revoluționar, cu o gaură în mijloc.

Înainte de a merge la hotelul meu, m-am dus în orașul de jos și mi-am cumpărat un steag. În magazin, vânzătorul a spus că steagul costă 15 lei, dar când i-am dat o bancnotă de 100 de lei, mi-a întors 90 și mi-a spus „Mulțumesc”. I-am mulțumit și eu și am fost foarte fericit.

Când m-am întors la hotel, am întâlnit un om de la Constanţa, care locuia într-o cameră de șase paturi. Am ieșit împreună cu el și ne-am întâlnit cu prietenii săi, care erau foarte generoși: m-au tratat cu sarmale la cină şi cu vin fierbinte. Toți erau ca și prietenii mei şi am petrecut toată seara împreună. 

Când m-am întors la hotel, un grup de tineri vorbea tare în lobby. M-am alăturat și a fost momentul în care l-am cunoscut pe tânărul meu prieten de la Timișoara. În conversația cu ei am întrebat dacă aș putea merge cu ei dimineață, la parada Marii Uniri, și au spus că da. M-am simțit foarte bucuros pentru asta și m-am culcat la ora 2 dimineața, deși trebuia să ne ridicăm din pat la șase și jumătate. Desigur, nu a fost suficient timp pentru somn, dar când m-am trezit în dimineața zilei celei mari, 1 Decembrie, n-am simțit oboseala: eram foarte entuziasmat.

La scurt timp am pornit spre gară, unde erau deja mulți oameni. Am așteptat acolo înainte ca grosul paradei să înceapă, iar oamenii se întorceau să-mi facă fotografii cu steagul meu. Am avut și primele mele interviuri în acea zi: mai multe grupuri de reporteri mass-media m-au intervievat mergând pe drum. Am vorbit atât în limba română, cât și în limba engleză pentru ei.
 
Imaginea poporului entuziasmat a fost uimitoare, în ciuda vremii de congelator. Toată lumea era încântată. Parada a avut un drum lung și i-au trebuit câteva ore pentru a ajunge în centrul orașului. L-am văzut pe președintele Iohannis acolo, înainte de începerea paradei militare. La început, fanfara militară a interpretat faimoasa melodie „Treceţi, batalioane române, Carpații!”, pe care deja o cunoşteam și am auzit-o de mai multe ori în timpul paradei de dimineaţă.

Am avut un loc bun de a urmări parada forțelor aeriene: a fost într-adevăr o experiență foarte șocantă și de neuitat de a avea elicoptere și avioane trecând pe deasupra capului, în special MiG-21, cu un sunet special, foarte rapid.

Am părăsit hotelul la ora 18.30, în timp ce trenul meu era programat să părăsească Alba Iulia la ora 22.38. Prin urmare, înainte de a merge la gară, am trecut prin fața Universității și m-am bucurat de un festival minunat de muzică populară românească și apoi de focuri de artificii fascinante. M-am simțit într-adevăr mulțumit de tot timpul petrecut la Alba Iulia.

Yin Yuguo este cursant chinez, în anul pregătitor, la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău. Stăpânit de curiozitate şi doritor de a fi martorul unui eveniment unic, a luat parte la manifestările programate pentru 30 noiembrie şi 1 Decembrie la Alba Iulia. Cronica de mai sus, redactată în limba engleză şi convertită în română prin traducătorul online automat, a comportat adaptări minime din partea noastră. (nota profesorului Ioan Dănilă). (Sursa: Recorder)