Cu binecuvântarea lui Dumnezeu și prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, racla care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou vizitează, în zilele de 23 și 24 octombrie 2023, cele cinci protopopiate din cuprinsul eparhiei, Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni, pentru a aduce lumină în sufletele celor care îl cinstesc pe cel dintâi ocrotitor al Moldovei.
Pentru al patrulea an consecutiv Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează o procesiune cu moaștele sfântului ei ocrotitor, Marele Mucenic Ioan cel Nou. În anii 2020 și 2021 aceasta a avut loc pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare și pentru mângâierea și întărirea credincioșilor în perioada de grea încercare, iar din anul 2022 Sfântul Ioan cel Nou a ajuns la parohiile și mănăstirile eparhiei în semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu.
Astăzi, bucuria binecuvântării credincioșilor prin procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a început în zorii zilei, când racla și icoana acestuia au plecat să viziteze eparhia, nu înainte de rostirea unui fragment din acatistul marelui mucenic, în paraclisul mănăstirii închinate acestuia. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care pr. Dimitrie Horga, consilier administrativ, și slujitori ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în frunte cu părintele stareț, arhim. Serafim Grigoraș. Aceștia fac parte și din delegația care însoțește racla, căreia i s-au alăturat protoiereii Protopopiatelor Suceava I, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.
Cinstitul odor plecat de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a străbătut localitățile județului, oprind pentru un scurt moment de rugăciune la: Mănăstirea „Sfântul Ilie” (Șcheia), Mihoveni, Costâna, Mănăstirea Părhăuți, Cajvana, Botoșana, Comănești, Humoreni, Cacica, Mănăstirea „Buna Vestire”, Mănăstirea Solca, Arbore, Milișăuți, Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” Rădăuți, Spitalul Municipal Rădăuți, Mănăstirea Bogdana, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Laura, Straja, Sadău, Ulma, Mănăstirea Putna, Mănăstirea Sihăstria Putnei, Voitinel, Horodnic de Sus, Mănăstirea Marginea, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Moldovița, Moldovița, Vama, Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc.
Ca semn al dragostei pentru ocrotitorul județului nostru, monahii și monahiile mănăstirilor vizitate în această zi și credincioșii au ieșit în întâmpinarea moaștelor cu icoane, lumânări aprinse și flori în mâini, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci și înălțând rugăciuni de mulțumire, pentru pace și pentru liniște sufletească.
Toți cei care s-au închinat la racla cu cinstitele moaște au primit din partea delegației Arhiepiscopiei iconițe care îl înfățișează pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Momente deosebite au avut loc la Mănăstirea Bogdana și la Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde a fost săvârșită slujba Acatistului Sfântului Ioan cel Nou, în prezența obștii monahale, a preoților din împrejurimi, precum și a credincioșilor veniți să-l cinstească pe ocrotitorul Cetății Sucevei.
La Mănăstirea Putna a fost înconjurat locașul ctitorit de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, pe un traseu presărat cu flori și petale, cu cinstitele sale moaște, nu înainte de slujba Acatistului.
În seara aceasta, racla cu moaștele Sfântului Ioan poposește la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Câmpulung Moldovenesc. Aici va fi săvârșită Slujba Privegherii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de noapte în cinstea celui ce este palladium al Moldovei de peste șase veacuri.
Cea de a doua zi, 24 octombrie 2023, va încheia deplasarea cu racla și icoana Sfântului, acestea urmând să ajungă marți și în alte zone ale județului, în cuprinsul Protopopiatelor Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Suceava I și Suceava II.
Călătoria Sfântului prin eparhie va continua la: Vatra Dornei, Mănăstirea Gheorghițeni, Broșteni, Stulpicani, Doroteia, Frasin, Mănăstirea Voroneț, Catedrala din Gura Humorului, Mănăstirea Humor, Biserica „Sfinții Arhangheli” Gura Humorului, Berchișești, Cornu Luncii, Mălini, Slatina, Mănăstirea Slatina, Baia, Fântâna Mare, Mănăstirea Slătioara, Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, Mănăstirea Râșca, Boroaia, Mănăstirea Cămârzani, Forăști, Valea Bourei, Dolheștii Mari, Preutești, Catedrala Fălticeni, Mănăstirea Buciumeni, Rădășeni, Mihăiești, Horodniceni, Moara, Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou”.
După ce va fi binecuvântat credincioșii eparhiei, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic, grabnic ajutător și făcător de minuni, va fi așezată în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Lasa un raspuns