Iulius Mall se extinde cu noi magazine internaţionale. LPP, cea mai mare companie de fashion din Europa Centrală şi de Est, vine pentru prima oară la Suceava cu patru branduri aşteptate de public. Reserved, Mohito, Cropp și House sunt destinate unui public variat, de la tinerii pasionați de tendințe urbane, până la familiile care caută produse versatile cu preţuri pentru toate bugetele. Lucrările prin care mall-ul va ajunge la 60.000 mp vor fi finalizate în prima jumătate a acestui an. Iulius Mall va mai include un centru de fitness, restaurante şi cafenele, spaţii verzi şi o parcare extinsă, de 2.400 de locuri. 

Reserved este brandul fanion al companiei LPP şi urmărește ultimele tendințe în colecțiile sale, combinând modelele clasice cu propuneri originale și de ultimă oră. Se inspiră din multiculturalismul marilor metropole din Europa și America, dar și din viața cotidiană metropolitană din Tokyo sau Seul. Oferta brandului include linii pentru femei, bărbați și copii. Cumpărătorii pot găsi aici și o gamă extinsă pentru femeile însărcinate.

Mohito este brandul dedicat exclusiv modei feminine. Designerii creează colecții pentru femeile încrezătoare, care sunt conștiente de atuurile lor, exprimându-și libertatea și nonșalanța într-un mod elegant. Brandul se evidențiază prin articole vestimentare în linii simple și care oferă un aspect dinamic, în concordanță cu tendințele modei globale.

Cropp este un brand streetwear care se adresează tinerilor rebeli ce trăiesc după propriile reguli şi preferă hainele prin care îşi pot exprima personalitatea și libertatea ideilor. Ceea ce diferențiază Cropp de alte branduri sunt articolele vestimentare pregătite în colaborare cu ilustratori şi artişti de graffiti din întreaga lume. Colecţiile Cropp au influenţe pop şi hip-hop și sunt inspirate din street art, sport, seriale şi muzică.

Cu piesele vestimentare de la brandul House, tinerii își pot crea nenumărate ţinute inspirate de cultura pop, în concordanță cu cele mai importante trenduri și tendințe ale sezonului. 

Grupul LPP deţine 2.275 de magazine, în 39 de piețe (magazine fizice, în 28 de țări și online, în 34 de țări).

Odată cu finalizarea extinderii Iulius Mall Suceava, clienţii vor avea la dispoziţie o suprafaţă de 60.000 mp pentru shopping, cu noi branduri internaţionale în premieră regională, restaurante de tip drive-thru, cafenele, un centru de fitness și alte variante de petrecere a timpului liber. Spații verzi, căi noi de acces, dar și creșterea numărului locurilor de parcare la peste 2.400 sunt alte noutăţi incluse în proiect. 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.