În timp ce municipiile și marea majoritate a orașelor din județul Suceava au accesat între unul și opt proiecte europene, Rădăuțiul este singurul municipiu care are 0 (ZERO) astfel de proiecte de investiții, deschizând astfel o mare listă a rușinii.

De exemplu, municipiul Suceava a accesat șapte proiecte, în cuantum de peste 160.000 de lei, municipiul Vatra Dornei a accesat un număr de opt proiecte, în valoare de peste o sută de milioane de lei, municipiul Câmpulung Moldovenesc are un proiect în cuantum de aproape 12 milioane de lei, municipiul Fălticeni are trei proiecte care însumează aproape zece milioane de lei, în timp ce municipiul Rădăuți are ZERO proiecte europene, în valoare de ZERO lei.

Fostul viceprimar al municipiului Rădăuți Bogdan Loghin a explicat că primarul PSD Nistor Tătar nu a fost în stare să atragă aproape niciun fel de fonduri, chiar dacă cea mai mare parte a mandatului său de primar a rulat în aceeași peliculă cu Guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă, de la același partid mamă.

„Municipiul Rădăuți este grav afectat de mâna pesedistă. Acesta este și unul dintre motivele pentru care eram foarte vocal în partid și, uneori chiar și primarul Tatar îmi dădea dreptate. Sunt foarte multe localități din jurul Rădăuțiului, tot cu primari PSD și au reușit să atragă mult mai multe fonduri, măcar prin PNDL, pentru că de fonduri europene nu poate fi vorba, Rădăuțiul fiind pe lista rușinii, cu ZERO fonduri atrase”, a declarat Bogdan Loghin.

Acesta a explicat că PNDL-urile accesate, foarte puține la număr, în contextul în care Guvernul era PSD și primarul Tătar la fel, sunt anevoioase și chiar dacă dacă ordinele de începere a lucrărilor au fost date în urmă cu doi ani, lucrările nu sunt gata nici astăzi.

„Primarul se tot leagă de domnul Gheorghe Flutur spunând că Consiliul Județean trebuie să fie salvatorul Rădăuțiului. CJ te ajută, cum ajută și alte localități, dar dacă te încadrezi printre fiii risipitori și nici măcar nu ești în stare să îți gestionezi bugetul local, când nu ești în stare să aduci nici măcar PNDL-uri pentru dezvoltare, mi se pare puțin deplasată atitudinea lui Nistor Tătar față de Consiliul Județean, față de domnul Gheorghe Flutur și față de PNL”, a subliniat Bogdan Loghin.

Se pare că incompetența crasă a administrației pesediste de la Rădăuți a făcut ca orașul cu cea mai frumoasă arhitectură din județ, confundat deseori cu Cernăuțiul, să fie condamnat la subdezvoltare.

„Rădăuțiul este condamnat în continuare la subdezvoltare și rădăuțenii trebuie să știe foarte bine acest lucru. Nu se poate ca, după ce ai avut Guvernul tău atâta timp, după ce au explodat accesările PNDL-urile, tu să fii corigent și la acest capitol”, a subliniat Bogdan Loghin.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.