Primăria municipiului Rădăuți anunță că proiectul privind realizarea unui bazin de înot didactic se află în faza de întocmire a documentației pentru scoaterea la licitație a lucrării.
Proiectul se derulează de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene, prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. Pentru construcția bazinului, Primăria Rădăuți a predat un teren cu o suprafață de 3.724 mp, situat în str. Ștefan cel Mare, în vecinătatea Clubului Sportiv Municipal „Bucovina”.
Au fost întocmite și transmise către CNI studiile geo-topo, precum și toate avizele și autorizațiile cerute prin Certificatul de Urbanism. În momentul de față, proiectul se află în faza de întocmire a documentației pentru scoaterea la licitație a lucrării.
Primăria municipiului Rădăuți va asigura din fonduri proprii racordul la utilitățile necesare bunei funcționări a bazinului de înot, respectiv: apă, canalizare, energie electrică și gaze naturale și va acoperi costurile de întreținere și mentenanță ale investiției pentru a o menține sustenabilă.
„Edificarea bazinului de înot face parte dintr-o amplă strategie privind dezvoltarea proiectelor de agrement la nivelul municipiului”, se arată într-un comunicat al Primăriei municipiului Rădăuți.
Lasa un raspuns