Președintele Nechifor a spus că atunci când a auzit gălagia celor 200 de protestatari ai PDL, a avut senzația că în fața Palatul Administrativ au venit urătorii.
„Am văzut că au început să vină cetele de mascaţi. Am crezut că a venit malanca în faţa Prefecturii. Nu ştiam ce se întâmplă. La un moment dat, am auzit gălăgie, fluiere, şi am spus că sunt mascaţii de sărbători. M-am uitat şi nu erau mascaţi. Erau pedeliştii veniţi în faţa Palatului Administrativ. Şi pentru că nu am putut să le dau nimic, vreau să le dau acum câteva informaţii”, a declarat liderul PSD.
El a continuat să îi ironizeze pe cei din PDL, spunând că atunci când a privit pe fereastră a văzut mai mulţi papagali, şi nu doar doi, precum şi un bâtlan înalt. Nechifor a mai spus că cei care au ieșit joi, 5 decembrie, în stradă nu au înţeles faptul că pe vremea când PDL guverna România şi judeţul Suceava, mitingurile de protest erau mult mai bine organizate şi mult mai ample.
„Ei nu au înţeles că pe vremea PDL, românii ieşeau în stradă fără să aibă în spate o implicare politică. Ieşeau pur şi simplu din ură faţă de PDL. Şi chiar dacă acum traversăm o perioadă dificilă, sunt convins că sunt români supăraţi că nu am reuşit să facem tot ceea ce am promis, însă să nu uităm că suntem pe un calendar guvernamental de patru ani, iar obiectivele sunt asumate pas cu pas. Şi sunt convins că mare parte din ceea ce am spus anul trecut se va şi întâmpla”, a precizat Cătălin Nechifor.
Lasa un raspuns