Un nou teren de de sport a fost inaugurat în comuna Horodniceni. Potrivit primarului Neculai Florea, este vorba despre terenul din satul Mihăiești, de care beneficiază aproximativ 200 de copii și tineri care vor să facă activități sportive.
Edilul comunei Horodniceni a explicat că terenul de sport are acum gazon sintetic, este împrejumuit cu garduri de cinci, respectiv șase metri înălțime și este dotat cu porți pentru practicarea fotbalului de câmp, tenis de picior, dar și a handbalului.
Trebuie precizat că acest teren de sport este amplasat între cele două corpuri ale unității școlare din satul Mihăiești.
Neculai Florea a subliniat că valoarea investiției se ridică la aproximativ 90 000 de lei.
„Luni, 29 iunie, am finalizat lucrările de modernizare la cel de-al treilea teren de sport modern, cu gazon artificial, din comuna noastră, respectiv terenul din satul Mihăiești. Spațiul este pentru copiii și tinerii care vor să facă mișcare și să ia parte la diferite activități sportive. De altfel, terenul de sport este deschis zilnic până la orele 22:00”, a declarat primerul Neculai Florea.
Acesta a adăugat că accesul pe terenul de sport este gratuit, însă cei care aleg să-și petreacă timpul acolo trebuie să respecte câteva reguli, între care să poarte încălțăminte de adecvată, să păstreze curățenia și să nu fumeze pe teren.
„Conform dictonului latin «Mens sana in corpore sano», dragi tineri și copii, vă invităm la mișcare!”, a transmis edilul.
Edilul a explicat că astfel de terenuri moderne mai sunt și la Școala Gimnazială Horodniceni, dar și în centrul satului Horodniceni. De asemenea, la sfârșitul anului trecut a fost modernizat și terenul de sport din satul Botești, iar până la finele lui 2020 va fi modernizat și terenul din satul Brădățel.
Demn de precizat este că în comuna Horodniceni au fost reabilitate și modernizate toate unitățile de învățământ, întrucât edilul Neculai Florea a înțeles că educația este una dintre cele mai importante pietre de temelie care stă la baza generației de mâine.
Lasa un raspuns