Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava implementează în perioada mai – august 2016 la nivelul judeţului campania de prevenire şi informare „Neglijenţa – Invitaţie deschisă la furt”.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în trimestrul I 2016, au fost sesizate  242 infracţiuni de furt din locuinţă, în scădere cu 51 faţă de perioada similară a anului 2015 (293). Infracţiunile de furt din locuinţă reprezintă 22% din totalul faptelor de furt sesizate în această perioadă (1.110).

În trimestrul I din 2016, cele mai multe infracțiuni au fost înregistrate în luna februarie, iar în trimestrul I  2015, în luna ianuarie. În ambele perioade, cele mai multe infracțiuni au fost comise prin efracție. De remarcat, însă că a crescut numărul infracțiunilor de furt din locuință săvârșite prin împrietenire (22 de furturi prin împrietenire, faţă de 18 anul trecut).

În acest context poliţiştii suceveni implementează campania de prevenire a furturilor din locuinţe „Neglijenţa – Invitaţie deschisă la furt”.

Un plus de informare şi mai puţină superficialitate sunt obiectivele Campaniei „Neglijenţa – Invitaţie deschisă la furt” , iniţiată la nivel naţional şi implementată la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Campania se desfăşoară în perioada mai – august 2016, vizând, cu preponderenţă municipiile şi oraşele din judeţul Suceava şi are ca scop informarea cetăţenilor cu privire la modalităţile de protejare a locuinţelor.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al județului Suceava, campania implică activităţi de informare a cetăţenilor prin discuţii şi întâlniri cu grupurile ţintă, urmând a fi distribuite şi materialele de campanie (peste 6.000 de pliante, afişe). Campania va fi promovată şi printr-un spot video şi unul audio care vor fi difuzate de către partenerii media. Un aspect distinct îl reprezintă întâlnirile cu Asociaţiile de proprietari, astfel de activităţi de responsabilizare şi conştientizare urmând a se desfăşura în mod concentrat în toate cele 5  municipii ale judeţului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.