Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, duminică, că în primele două zile de stare de alertă i s-a părut că o parte a populaţiei şi a agenţilor economici nu au înţeles corect ce trebuie să facă şi se comportă ca şi când s-a revenit la normalitate, ceea ce nu este cazul. Tătaru anunţă că următoarele 14 zile sunt cele care vor decide următoarele măsuri de relaxare sau nu, putându-se ajunge la reintroducerea unor restricţii şi chiar la starea de urgenţă. De asemenea, ministrul a precizat că se reuneşte Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a evalua situaţia din primele două zile.

”Dacă am relaxat anumite domenii le-am relaxat tocmai considerând că acestea sunt cele care ar putea fi cu cele mai puţine repercusiuni. Avem două zile şi în aceste două zile am văzut că atât agenţii economici cât şi o parte din populaţia uitat să urmărească şi acele reguli de funcţionare şi desfăşurarea activităţilor odată cu reluarea activităţilor. (…) Sunt 14 zile în care noi urmărim evoluţia, dacă această evoluţie este nefavorabilă vom interveni şi vom pune restricţii. Dacă situaţia va fi favorabilă atunci putem să venim şi cu alte relaxări”, a declarat, duminică,  Nelu Tătaru.

Acesta a vorbit despre ”o relaxare neînţeleasă sau mai puţin corect înţeleasă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.